[ X ]
Totalizarea misiunii expertului UE privind auditurile-pilot
30 Mai

Auditorii Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au participat, în perioada 16-27 mai curent, la un ciclu de ateliere de lucru, organizate în cadrul Proiectului de asistență tehnică, finanțat de Uniunea Europeană (UE).

La atelierele inițiate de expertul european Kevin Suttie au participat echipele de audit, care realizează auditurile financiare obligatorii la Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, și auditurile de conformitate la Agenția Proprietății Publice și SA „Moldovagaz”.

La finalul misiunii curente, Petru Rotaru, membru al CCRM și coordonator al activităților din cadrului proiectului menționat, și expertul UE au abordat subiecte precum derularea auditurilor-pilot, punctele aspectele care necesită îmbunătățire, calitatea documentelor de lucru și a proceselor de control al calității. De asemenea, s-au discutat detalii privind următoarele misiuni de suport și activitățile planificate până la finele anului curent.

Menționăm că, asistența tehnică, oferită în continuare de UE prin intermediul suportului expertului extern, se axează pe activități de îmbunătățire a capacității personalului CCRM de a efectua audituri financiare și de conformitate în concordanță cu standardele de audit public recunoscute la nivel internațional și cu bunele practici ale UE.

Inapoi la arhiva noutaților