Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea instituţiilor de învățământ superior în anul de studii 2017/18.
Reţeaua instituţiilor de învățământ superior este formată din 29 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat şi 10 – nestatale. Majoritatea instituţiilor de învățământ superior îşi au sediul în municipiul Chişinău – 25 unităţi şi câte 1 unitate – în municipiile Bălţi, Cahul şi Comrat, şi orașul Taraclia.
La începutul anului de studii 2017/18, numărul de studenţi a fost de 65,5 mii persoane, înregistrând o diminuare cu 9,2 mii comparativ cu anul de studii precedent. Numărul de studenţi în instituțiile de stat a fost de 55,3 mii persoane, reprezentând 84,4% din totalul studenţilor. Comparativ cu anul de studii 2016/17 numărul de studenţi s-a diminuat atât în instituţiile de stat (cu 6,8 mii persoane sau 10,9%), cât şi în cele nestatale (cu 2,4 mii persoane sau 19,1%). Analiza distribuției pe sexe, indică o pondere mai mare a populaţiei feminine (58,1%) faţă de cea masculină (41,9%).
În medie la 10 mii locuitori revin 185 studenţi din instituţiile de învățământ superior, comparativ cu 210 în anul de studii 2016/17.
La fel, ca şi în anul de studii 2016/17 se atestă o descreştere esenţială a numărului de studenţi înscrişi la studii superioare de licenţă (cu 7,5 mii persoane sau cu 13,2%), în special în cazul studenţilor în bază de contract din instituţiile de stat – cu 3,8 mii persoane sau cu 12,5%.
Cristina Parfeni