În primele trei luni ale anului, numărul apelurilor preluate de Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), deservit de operatorii Direcției asistență clienți din cadrul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), a crescut, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu mai bine de 16% și a alcătuit peste 68,3 mii, transmite CURENTUL.
În acest interval de timp, fiecare din cei 19 operatori ai CTIF a preluat zilnic de la 70 la 100 de apeluri adresate Centrului unic de apel.
Oleg Vîrlan, șef al Direcției asistență clienți din cadrul CTIF, explică creșterea numărului de apeluri prin faptul că în fiecare an tot mai mulți contribuabili, în special în primul trimestru, când se încheie perioadele de raportare anuală a obligațiunilor fiscale către SFS, utilizează în acest scop serviciile fiscale electronice și deseori ei au nevoie de consultanță și suport tehnic în utilizarea serviciilor respective.
Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri la Centrul unic de apel al SFS– peste 25,2 mii – au parvenit în luna februarie 2019. În ianuarie și martie numărul apelurilor preluate de operatorii CTIF a totalizat peste 23,7 mii și, respectiv, circa 19,4 mii. Per total, în primul trimestru al anului, operatorii CTIF au înregistrat peste 45,5 mii de cereri de acordare a asistenței tehnice parvenite de la persoane juridice și circa 8 mii de cereri similare de la persoane fizice, la care acestea au primit ulterior, în termenele stabilite, răspunsurile corespunzătoare.
Cele mai frecvente întrebări adresate Centrului de apel au vizat aspecte legate de prevederile legislației fiscale, procedura de obținere și prelungire a semnăturii electronice, utilizarea funcționalităților portalului www.servicii.fisc.md, a serviciilor fiscale electronice Declarația electronică și Colectarea informațiilor din surse indirecte.
În decursul anului 2018, operatorii CTIF care deservesc Centrul unic de apel al SFS au recepționat și au dat răspunsuri la mai bine de 207,6 mii de apeluri telefonice ale contribuabililor și la 4,5 mii de cereri de acordare a asistenței tehnice parvenite de la ei prin poșta electronică la adresa de e – mail.
Centrul unic de apel al SFS funcționează zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Apelurile la numărul 080001525 sunt gratuite și pot fi efectuate din orișicare localitate a republicii de la orice telefon fix sau mobil.
Cristina Pendea