Agenția Servicii Publice a finalizat integrarea serviciilor din domeniile evidenței populației, înmatriculării transportului și calificării conducătorilor auto cu Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay) în toate centrele multifuncționale, transmite CURENTUL.
„Acțiunea vizează executarea Hotărârii de Guvern nr. 280 din 24.04.2013, cu privire la implementarea Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice, în scopul realizării Programului strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare), precum și ridicarea calității serviciilor ASP”, se menționează într-un comunicat de presă.
Recent, Agenția Servicii Publice a lansat și proiectul privind achitarea prin MPay a serviciilor cadastrale în Centrul Multifuncțional Strășeni.
„La începutul anului 2019, proiectul va fi extins și în celelalte oficii. De asemenea, instituția planifică să implementeze Serviciul Guvernamental de plăți electronice și pentru persoanele juridice”, punctează ASP.
Menționăm că prin MPay pot fi achitate serviciile publice cu orice instrument de plată, la alegerea solicitantului, cum ar fi: cardul bancar, internet banking sau numerar. Serviciul permite verificarea datelor privind operațiunile bancare în regim online, fapt ce îi scutește pe solicitanți de drumuri suplimentare la oficiile ASP pentru a prezenta notele de plată.
Pe parcursul anului 2018, pentru achitarea serviciilor prestate de ASP prin intermediul serviciului guvernamental Mpay, au fost efectuate peste 1 342 900 de tranzacții.
Cristina Parfeni