[ X ]
[ X ]
[ X ]
Tot mai aproape de UE. Au fost realizate mai multe măsurilor economice!
8 August

Viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii, analizând raportul pentru primul semestru al anului 2017 privind măsurile de implementare planificate pe componenta economică ale Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător  ale Acordului de Asociere RM-UE, a menționat că au fost realizate cu succes un șir de acțiuni din măsurile economice privind implementarea Acordului de Asociere, ceea ce a facilitat crearea condițiilor favorabile de activitate comercial-economică pentru agenții economici din țară, informează CURENTUL.

Astfel, din totalul celor planificate pe componenta DCFTA au fost realizate cu succes 38 de acțiuni, rata de implementare ale angajamentelor asumate a fost de 80 la sută pentru perioada ianuarie-iunie 2017.

La capitolul angajamentul privind intrarea și șederea temporară a persoanelor fizice aflate în vizită de afaceri a fost adoptată Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova și Legea privind migrația de muncă. Noile prevederi sunt în concordanță cu angajamentele bilaterale stabilite între părți, prin care Moldova permite intrarea și șederea temporară a persoanelor fizice europene aflate în vizită de afaceri cu respectarea condițiilor și termenilor prevăzute de Acordul de Asociere, pentru categoriile de personal de rang superior responsabile de stabilirea sau funcționarea unei unități, profesioniști independenți, absolvenți stagiari, alții.

În scopul perfecționării politicilor industriale și antreprenoriale au fost depuse eforturi esențiale, prin adoptarea unor proiecte de legi ce vizează reglementarea activității de întreprinzător și punerea în corelare a actelor legislative cu domeniul controlului de stat. Astfel, noile modificări contribuie la reducerea cheltuielilor și simplificarea activității desfășurate de către agenții economici, datorită eliminării a 140 acte permisive, inclusiv a 18 licențe, precum și  la eficientizarea activității instituțiilor de stat abilitate cu funcție de control.

În domeniul societății informaționale a fost adoptată Legea privind comerțul electronic și proiectul Legii privind comunicațiile electronice. De asemenea, a fost adoptat inițiativa legislativă ce prevede acces facilitat pe piața muncii din Republica Moldova a profesioniștilor IT străini de înaltă calificare. Noile modificări legislative vin în susținerea domeniului IT, precum și a start-up-urilor în acest domeniu, în vederea creării unui cadru permisiv rapid și eficient pentru accesul în Moldova a persoanelor care investesc în IT.

În domeniul transportului au fost aprobate actele normative în vederea asigurării accesului la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile din Moldova, precum și pentru asigurarea concurenței loiale și menținerea obiectivelor transparente și nediscriminatorii. Totodată, progrese semnificative au fost înregistrate în promovarea actelor legislative ce țin de instituirea Agenției Navale a Republicii Moldova, precum și înlăturarea barierelor la capitolul creării spațiului aerian comun.

Domeniul achizițiilor publice a fost îmbunătățit prin aprobarea de către Guvern a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice, care a fost elaborată în scopul creșterii eficienței Agenției, precum și modelării structurii acesteia conform noilor cerințe din sectorul dat.

În domeniul energetic au fost înregistrate un șir de progrese în ceea ce privește contractarea serviciilor de executare a lucrărilor de proiectare a ,,Conductei de interconectare a sistemului de transport gaze naturale din România cu sistemul de transport gaze naturale din Republica Moldova, faza II, pe direcția Iași-Ungheni-Chișinău”. De asemenea, au fost elaborate documentele de proiect necesare pentru funcționarea Complexului de operare, administrare și mentenanță și cadrul legal preconizat pentru transpunere, aflat la etapa de avizare externă. În aceeași ordine de idei, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția pentru Eficiență Energetică au inițiat procedura de colectare a informației cu privire la fondul de locuințe și cel al clădirilor publice din Republica Moldova. Planului național pentru creșterea numărului de clădiri ale căror consum de energie este aproape egal cu zero va fi posibil monitorizat prin prisma unei expertize naționale și internaționale de către noul proiect de asistență tehnică oferit Ministerului Economiei și  Infrastructurii de către Delegația Uniunii Europene.

Inapoi la arhiva noutaților