[ X ]
TOP-5 companii producătoare de carne şi mezeluri după numărul de angajaţi
4 Septembrie

Ca şi acum un an, site-ul nostru a realizat clasamentul convenţional al celor mai buni angajatori în domeniul producătorilor de carne şi mezeluri, dat fiind faptul că respectivele companii ocupă un rol important în structura consumului în Republica Moldova şi se bucură de mare succes în rândurile consumatorilor. La baza clasamentului nostru au stat datele publicate de site-ul specializat
www.data2b.md.

1. Rogob SRL

Potrivit www.data2b.md Rogob SRL are 800 de angajaţi, acesta fiind un record absolut pentru ramura producătorilor de carne şi mezeluri din Moldova. Sursa citată menţionează că în 2021 compania avea 635 angajaţi, deşi acum un an, cu ocazia jubileului de 25 de ani, Rogob deja anunţase 800 de angajaţi. Deci, vorbim şi de faptul că, în condiţii destul de dificile, compania reuşeşte să le păstreze locurile de muncă angajaţilor săi. Astfel, nu e de mirare că mulţi dintre ei au deja peste 10 şi 15 ani de activitate în cadrul Rogob SRL.

2. Salamer-Com SRL

Pe locul doi în clasamentul nostru se situează compania Salamer-Com SRL, specializată în producerea și comercializarea mezelurilor, produselor din carne, inclusiv din carne de pasăre. Site-ul www.data2b.md indică două cifre la capitolul număr de angajaţi – 551 şi 450. Deoarece cifra 551 este indicată în contextul anului 2022, la elaborarea clasamentului nostru am luat-o drept bază. De notat că în 2021 compania a avut 504 angajaţi.

3. Carmez Processing SRL

Pe locul trei în clasamentul nostru convenţional se situează Carmez Processing SRL, care în 2022 a ajuns la 501 angajaţi. Astfel, compania nu doar că a reuşit să le păstreze locurile de muncă angajaţilor săi într-un an destul de dificil, ci chiar să avanseze uşor la acest indicator. De notat că în 2021 Carmez Processing SRL a avut 490 angajaţi.

4. Basarabia Nord

Basarabia Nord, specializată pe prelucrarea produselor de carne; producerea cârnăciorilor și conservelor din carne; carne înghețată, grăsimi alimentare și tehnice, pielicele, făină din coaste se situează pe locul patru în clasamentul nostru convenţional. În 2022 compania a ajuns la un număr de angajaţi de 389, înregistrând o uşoară creştere în raport cu 2021 când numărul angajaţilor a fost de 376.

5. Combinatul de carne Nivali-Prod SRL

Combinatul de carne Nivali-Prod SRL încheie clasamentul nostru. Conform www.data2b.md, această companie a avut în 2022 – 260 de angajaţi, pe când în 2021 – 233 angajaţi. Tendinţa de creştere a numărului de angajaţi rămâne valabilă şi în cazul Nivali-Prod SRL la fel ca şi în cazul celorlalte companii ce figurează în acest clasament.

Inapoi la arhiva noutaților