[ X ]
Toamna se strânge roada! Care este termenul optim pentru recoltarea culturilor agricole
18 Septembrie

Potrivit datelor medii multianuale, în prima jumătate a lunii septembrie se semnalează maturitatea deplină a boabelor la porumb (5-18 septembrie), coacerea soiurilor târzii de mere şi pere (7-12 septembrie), transmite CURENTUL.

Odată cu trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin +15ºC în direcţia scăderii ei, se încheie perioada cu condiţii favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor termofile, începe recoltarea în masă a porumbului, florii-soarelui, legumelor, fructelor, strugurilor. La sfârşitul lunii începe recoltarea sfeclei de zahăr.

Termenul optim pentru semănatul grâului de toamnă în majoritatea raioanelor țării este prima jumătate a lunii septembrie, fiind recomandabil de a finaliza semănatul culturilor de toamnă până la data de 10 octombrie. În jumătatea a doua a lunii septembrie, după 11-14 zile de la semănat, se observă faza de răsărire a grâului de toamnă.

În perioada semănatului culturilor de toamnă pe o mare parte a teritoriului țării rezervele medii multianuale ale umidităţii productive în stratul arabil de sol constituie 20-25 mm.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților