[ X ]
Tîrgul de Crăciun din Orhei, la final: Premii și concert!
10 Ianuarie

Perioada sărbătorilor de iarnă se apropie de final, așa că primul Tîrg de Crăciun din Orhei, care a durat aproape trei săptămâni, se încheie printr-un concert de zile mari, dar și o tombolă cu premii, informează CURENTUL.

În cadrul Târgului de Crăciun au avut loc paisprezece concerte și peste 30 de artiști cu renume au încântat și au distrat miile de spectatori care s-au adunat în centrul orașului zilnic. Printre interpreții care au evoluat pe scena din Orhei sunt: Zdob și Zdub, Adriana Ochișanu, formația Cuibul, Natalia Gordienko, Brio Sonores și alții.

Totodată, în cadrul Târgului, copiii au primit daruri de la Moș Crăciun, au participat la diferite jocuri, mastercalss-uri și alte activități culturale – toate gratis.

Au fost organizate și numeroase tombole, în baza tichetelor de la patinoar.

Cu ocazia încheierii Primului Târg de Crăciun, Primăria Orhei a organizat sâmbătă, nouă ianuarie, o tombolă cu premii, unde cei mai norocoși s-au ales cu aparate foto, cuptor cu microunde, un televizor, iar marele premiu – un frigider. De asemenea, a avut loc și un concert susținut de Olia Tira.

Iar astăzi, 10 ianuarie, va avea loc un concert susținut de Valentin Uzun și orchestra Tharmis.

10286856_1141113059235308_8227803193293969284_o  12402095_1141113012568646_3012023688138856032_o 12469433_1141113045901976_144613933313009268_o 12487070_1141113182568629_1056192370648997857_o 12513984_1141113165901964_451683355504815895_o 12527809_10207611257655366_489869079_n IMG_6816 IMG_6817 IMG_6819 IMG_6820

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților