În cadrul deschiderii noii stații de alimentare Tirex Petrol din sectorul Petricani al capitalei (str. Petricani 206), a fost lansat în premieră în Republica Moldova serviciul alimentării în credit, transmite CURENTUL.
Noua stație are scopul de a oferi conducătorilor auto condiții moderne și servicii adiționale alimentării cu benzină, motorină sau gaz lichefiat. Astfel, aici aceștia vor avea acces la o stația de încărcare electrică pentru posesorii de mașini electrice sau hybrid, acces gratuit la Wi-Fi, o cafenea modernă și comodă unde sunt servite băuturi reci și calde, dar și gustări savuroase. Pentru bicicliștii, care vor dori să utilizeze serviciile stației, este amenajată o parcare specială.
În cadrul evenimentului de inaugurare a stației din sectorul Petricani, Directorul General ÎM Tirex Petrol SA, Alec Ignat a spus că, în momentul venirii la conducerea companiei, și-a propus drept scop să întreprindă mai multe acțiuni de dezvoltare, care să corespundă aşteptărilor şi cerinţelor mereu în creştere ale conducătorilor auto.
„Astăzi, demarăm acest proces prin inaugurarea primei staţii modernizate Tirex Petrol, care va asigura o calitate şi o viteză de deservire mult mai înalte decât până acum. Toate astea le-am făcut cu gândul la comoditatea şoferilor. Aici, conducătorii auto se pot relaxa, astfel încât să-şi continue drumul în siguranţă. Spuneam că evenimentul de astăzi este un prim pas dintr-o amplă strategie a companiei noastre. Următorii paşi vor fi făcuţi până la finele anului – mă refer la zece noi staţii moderne amenajate în conformitate cu cele mai noi tendinţe în domeniu”, a spus Alec Ignat.
Directorul general ÎM Tirex Petrol SA a adus mulțumiri reprezentanților BC „Moldova Agroindbank” pentru că susțin dezvoltarea Tirex Petrol.
În cadrul evenimentului, a fost lansat în premieră în Republica Moldova serviciul alimentării în credit. Astfel, cardul sub formă de linie de credit vă oferă posibilitatea să aveți la dispoziție în orice moment o sumă suplimentară de bani pe contul cardului. Cardul se acordă în sumă de 2 000 lei, pe un termen de 35 zile, în baza unui contract de colaborare semnat între compania „Tirex Petrol” și client.
Cristina Pendea