[ X ]
Tinerii de 18 ani urmează să fie încorporaţi în lunile octombrie-ianuarie curent în serviciul militar
28 Septembrie

Tinerii cu vârsta de 18 ani urmează să fie încorporaţi în lunile octombrie-ianuarie curent în serviciul militar, potrivit unei hotărâri de Guvern care va fi publicată mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Conform documentului, pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Națională vor fi recrutați până la 1 200 de tineri, iar în Trupele de Carabinieri – până la 581 de tineri. Totodată, pentru îndeplinirea serviciului militar cu termen redus în Armata Națională vor fi recrutați până la 50 de tineri.

Potrivit hotărârii, cei mai mulți tineri urmează a fi recrutați din Chișinău (225), Hâncești (67), Orhei (67), Ungheni (67), Căușeni (65), Cahul (65) și Bălți (60).

Încorporarea persoanelor în serviciul militar se va efectua pe etape, conform graficului elaborat de către Ministerul Apărării și coordonat cu Departamentul Trupelor de Carabinieri.

Totodată, militarii durata serviciului cărora a expirat, urmează în aceeaşi perioadă să fie eliberaţi şi trecuţi în rezervă.

Tot mâine, în Monitorul Oficial vor fi publicate și rezultatele încorporării în serviciul militar în perioada aprilie – iulie curent.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, aproximativ 1 800 de tineri au fost încorporaţi în anul 2016 în Armata Naţională.

Sursa: moldpres.md

Inapoi la arhiva noutaților