[ X ]
[ X ]
[ X ]
Testul din 20 mai sau întrebările la care trebuie să dea răspuns alegerile Primarului Chișinăului
10 Mai

Alegerile anticipate ale Primarului capitalei, indiferent de rezultatele pe care le vor avea, vor da și răspuns la câteva întrebări importante. Anume la aceste întrebări mă voi referi în rândurile de mai jos.

Prima întrebare este cât de tolerant e alegătorul cu cei care ajung la putere pe ușa din spate. Silvia Radu a fost introdusă la putere în Chișinău anume pe ușa din spate, folosindu-se toate pârghiile existente în acest sens – începând cu cele politice și terminând cu cele judiciare. Dacă ea va învinge în scrutinul din data de 20 mai, guvernarea va obține un răspuns indirect și în ceea ce ține de toleranța oamenilor față de actuala putere. Or, PD, de asemenea, a venit la putere pe ușa din spate – situându-se în precedentele alegeri parlamentare abia pe locul patru în preferințele alegătorilor și acumulând mai puțin de o cincime din voturile acestora, democrații, de asemenea, folosind pârghia politică și cea judiciară, au preluat întreaga putere în stat și o exercită până în prezent.

A doua mare întrebare la care trebuie să dea răspuns alegerile din data de 20 mai este cât de eficientă este folosirea abuzivă a factorului administrativ și cât de mult crește acel actor politic ce apelează la un asemenea procedeu. Silvia Radu a folosit la greu pârghia administrativă în ultima jumătate de an pentru a-și crește rating-ul personal, la fel cum a făcut-o și actuala guvernare, începând cu data de 20 ianuarie 2016. Dacă Silvia Radu va acumula un rezultat bun acum, guvernarea va putea spera la un rezultat bun în alegerile parlamentare din toamnă.

A treia mare întrebare la care ar urma să dea răspuns alegerile din data de 20 mai este cât de dispus e electoratul să renunțe la votul politic și geopolitic în favoarea votului bazat pe principiul profesionalismului. Silvia Radu își propune anume să câștige electoratul cu pretinsul său profesionalism care ar urma să umbrească delimitarea alegătorilor pe principii politice și geopolitice. Dacă va reuși, aceasta va fi un semnal serios pentru guvernare, care, cu siguranță, își va revedea strategia electorală pentru alegerile parlamentare.

A patra mare întrebare la care trebuie să dea răspuns alegerile din data de 20 mai este pe cât de pregătit e electoratul să accepte alt tip de femeie în politică decât Maia Sandu. Or, Silvia Radu scoate în prim plan calități care dovedesc că ea e opusul Maiei Sandu – începând de la experiența managerială și terminând cu familia.

A cincea mare întrebare la care trebuie să dea răspuns alegerile din capitală ține de capacitatea electoratului de a identifica candidații camuflați. Dacă alegătorii vor prefera să o considere pe Silvia Radu un candidat independent, făcând abstracție de toate indiciile că e candidatul puterii, guvernarea va fi încurajată să invadeze cu pretinși independenți alegerile în circumscripții din toamnă.

Desigur, sunt și alte întrebări la care trebuie să dea răspuns alegerile din 20 mai 2018, dar și cele formulate mai sus sunt suficiente pentru a le privi cu alți ochi decât cei ai unui simplu alegător.

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților