Termoelectrica face unele precizări în legătură cu conectarea consumatorilor la încălzire, transmite CURENTUL.
Termoelectrica spune că procedura de conectare la încălzire a consumatorilor la solicitare este în plină desfășurare.
Până la momentul actual 1040 de obiecte racordate la sistemul centralizat de termoficare beneficiază de încălzire:
Grădinițe – 141
Școli – 109
Instituții medicale – 41
Blocuri locative – 551
Case particulare – 44
Instituții super. de învăț.- 24
Agenți economici – 130
„Reieșind din contextul în care la CET Sursa I este utilizat combustibil alternativ (păcură) în loc de gaze naturale, în strictă conformitate cu Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, compania depune tot efortul împreună cu organele abilitate pentru furnizarea calitativă a energiei termice tuturor consumatorilor.
De precizat că, Termoelectrica conectează la încălzire toți consumatorii la solicitare, indiferent că vorbim de grădinițe, spitale, agenți economici sau blocuri locative, reieșind din capacitățile de producere de care dispunem momentan”, precizează Termoelectrica.
Cristina Parfeni