Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Zdenek Krejci şi Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, au semnat Memorandumul de înţelegere referitor la proiectul „Reabilitarea terenurilor poluate cu hidrocarburi petroliere din s. Lunga şi Mărculeşti, în Moldova III”, transmite CURENTUL.
Proiectul „Reabilitarea terenurilor poluate cu hidrocarburi petroliere din s. Lunga şi Mărculeşti, în Moldova III” este finanţat de către Agenţia Cehă pentru Dezvoltare şi realizat de compania DEKONTA din Republica Ceha în colaborare cu Ministerul Mediului al Republicii Moldova prin intermediului Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale al Republicii Moldova.
Scopul acestui proiect este de a reabilita terenurile poluate cu produse petroliere a municipalităţilor Lunga şi Mărculeşti. Cea mai mare parte a proiectului cuprinde construcţia staţiei de curăţare, construcţia staţiilor de pompare şi a facilităţilor de infiltrare şi prelevarea/monitorizarea regulată a apei într-o zonă mai largă.
Obiectivul principal este îmbunătăţirea calităţii mediului în localităţile Lunga şi Mărculeşti. Obiectivul pe termen scurt este evitarea contaminării apelor de suprafaţă ale râului Răut. În acest scop, se vor efectua lucrări de construcţie a staţiilor de remediere, forarea fântânilor de remediere, pomparea şi tratarea apelor subterane contaminate şi monitorizarea răspândirii contaminării/poluării apelor subterane și de suprafață.
Durata proiectului: 2016 – 2018.
Bugetul proiectului: 650 mii euro.
Cristina Parfeni