La insistenţa procurorilor, taximetristul, care în toamna anului 2017, fiind drogat la volan a accidentat mortal un pieton în capitală, a fost condamnat la 5 ani închisoare, cu executare, şi privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani. În plus, acesta a fost obligat să achite în beneficiul succesorului victimei a unui prejudiciu moral şi material de 200 mii de lei, transmite CURENTUL.
Tragedia s-a produs în seara zilei de 19 noiembrie 2017, pe şoseaua Munceşti din Capitală, când inculpatul, în vârstă de 22 de ani, care se afla în stare de ebrietate narcotică la volanul unui taxi, a accidentat mortal un bărbat care trecea strada în afara trecerii pentru pietoni.
Victima avea 47 şi era locuitor al raionului Hânceşti.
Amintim că, la finele anului trecut, pentru faptele imputate, instanţa de fond a condamnat taximetristul la o pedeapsă neprivativă de libertate. Nefiind de acord această sentinţă, Procuratura a contestat-o, insistând pe o pedeapsă reală cu închisoare.
Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.
Cristina Parfeni