Militarii Direcţiei securitate şi investigaţii a Departamentului Trupelor de Carabinieri au reținut un taximetrist în adiacentul Gării de Nord din mun. Chişinău, angajat al unei întreprinderi ce prestează servicii de minitaxi, care a fost anunţat în căutare de către Inspectoratul de Poliție Străşeni, transmite CURENTUL.
La solicitarea oamenilor legii, taximetristul a prezentat pentru verificare un permis de conducere cu semne vizibile de falsificare.
De asemenea, s-a stabilit că persoana este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.
În scopul stabilirii tuturor circumstanţelor faptei, persoana a fost escortată la Inspectoratul de Poliție Rîşcani al Direcției de Poliție a mun. Chişinău, fiind pornit un proces penal.
În consecință, taximetristul a fost transmis în custodia Inspectoratului de Poliție Străşeni.
Dacă va fi găsit vinovat, taximetristul riscă pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Cristina Parfeni