[ X ]
Tatiana Rotaru, femeia care conduce troleibuzul de peste 10 ani: Altceva nu aş putea lucra!
22 Aprilie

Tatiana Rotaru conduce troleibuzul din 2013 – cu o pauză de circa doi ani, când a fost plecată în Marea Britanie. O face cu multă dedicaţie şi pasiune şi spune că aceasta e meseria căreia este gata să-i dedice întreaga sa viaţă.

„La început am activat ca taxatoare, iar la un moment dat mi-am zis: de ce să nu încerc să conduc şi eu troleibuzul. M-am înscris la cursuri – dimineaţa făceam lecţii, iar în a doua parte a zilei continuam să activez ca şi taxatoare”, îşi aminteşte ea.
Apropiaţii Tatianei Rotaru nu doar că s-au bucurat de alegerea pe care a făcut-o, ci chiar au încurajat-o să meargă pe această cale. „Mama s-a bucurat mult. Cred că s-ar fi bucurat şi tata, dacă ar fi fost viu, pentru că şi el a fost şofer. Iar unchiul meu mi-a sugerat că ar trebui să conduc troleibuzul, încă atunci când lucram taxatoare. De aceea, s-a bucurat când i-am urmat sfatul”, povesteşte Tatiana Rotaru.
Ea  îşi aminteşte cu lux de amănunte de prima zi de lucru, pe care o consideră şi acum una deosebită. „Era pe data de 29 februarie – o zi care se înregistrează o dată la patru ani. Era zi de sâmbătă, de aceea mi-a fost mai uşor. Prin oraş sâmbăta se circulă mai lejer, sunt mai puţine unităţi de transport. Am avut emoţii, dar a trecut cu bine acea primă zi. Nu m-au speriat nici maşinile din trafic, nici lungimea troleibuzului. Eram deja deprinsă, după lecţiile practice, dar, totuşi, a fost prima dată când am ieşit pe traseu fără instructor. De aceea am şi avut emoţii”, îşi deapănă firul amintirilor Tatiana Rotaru.
Fiind în Marea Britanie, ea ducea dorul troleibuzului şi de multe ori chiar visa cum conduce din nou această unitate de transport. Nu a rezistat mult şi a revenit în ţară, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să revină la meseria care-i place atât de mult – conducător de troleibuz.
De luni până vineri, Tatiana Rotaru conduce troleibuzul pe ruta 16. Iar în zilele de odihnă, ea conduce troleibuzul turistic. „E ceva mai specific, pentru că nu pur şi simplu conduci, ci trebuie să-ţi coordonezi mişcarea cu ghidul auditiv, să ai grijă ca turiştilor să li se povestească despre un obiectiv anume doar atunci când eşti lângă acesta. Sunt multe alte detalii importante, dar, în general, e interesant”, spune ea.
Tatiana Rotaru nu-şi închipuie că ar putea avea altă meserie. „Nu e o meserie uşoară, mai ales că suntem în contact permanent cu oamenii, iar oamenii sunt foarte diferiţi. Încercăm să-i tratăm pe toţi cu multă înţelegere, să fim receptivi şi, cu toate problemele care apar, în linii mari, ne reuşeşte. Nu e uşor, dar eu îmi ador meseria şi nu-mi închipui viaţa fără ea”, mai spune Tatiana Rotaru.
IMG-20240421-WA0001 IMG-20240421-WA0004 IMG-20240421-WA0003 IMG-20240421-WA0002
Inapoi la arhiva noutaților