Doi bărbați din Cahul sunt cercetați penal pentru trafic de influență. Tatăl și fiul au fost reținuți de ofițerii DGT „Sud” a CNA și procurorii anticorupție în după-amiaza zilei de ieri, transmite CURENTUL.
Cazul a fost documentat, după ce o femeie a sesizat CNA despre faptul că, doi bărbați ar fi extorcat de la ea 200 de euro, susținând că dețin influență asupra persoanelor publice străine din cadrul Consulatului Român din Cahul și că ar putea să-i determine să-i elibereze certificatul de naștere şi pașaportul român în mod de urgență.
Reținerea în flagrant delict a celor doi a avut loc în nemijlocita apropiere a Consulatului Român, după transmiterea mijloacelor financiare sub controlul CNA. Atât tatăl, cât și fiul acestuia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de 200 mii de lei.
Cristina Parfeni