La 01 iulie curent, a intrat în vigoare Regulamentul delegat UE 2021/654 de completare a Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului privind stabilirea unui tarif unic de terminare a apelurilor voce în rețelele mobile și fixe la nivelul Uniunii Europene.
Astfel, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) a avansat în discuții cu furnizorii de comunicații electronice mobile, cu privire la implementarea prevederilor Regulamentului menționat, scopul final al acestei iniţiative fiind reducerea tarifelor pentru apelurile internaţionale efectuate între utilizatorii finali din Uniunea Europeană şi cei din Republica Moldova. Această măsură ar crea oportunități reale privind reducerea tarifelor pentru serviciile de roaming internaţional de care ar putea beneficia cetățenii Republicii Moldova.
Furnizorii de comunicații electronice mobile și-au exprimat susținerea în vederea implementării prevederilor Regulamentului respectiv, însă au propus un set de măsuri de ordin legislativ și normativ, realizarea cărora ar diminua impactul financiar negativ asupra activității acestora.
ANRCETI va continua dialogul cu furnizorii de comunicații electronice mobile și instituțiile statului, și va depune diligența necesară în vederea implementării optime a acestui acord.