Iarmarocul a reunit peste 40 de producători locali care au adus cu ei o varietate impresionantă de produse – prăjituri delicioase, cozonaci și pască tradițională, precum și alte bunătăți.
Primarul orașului Orhei s-a arătat mulțumită de succesul acestui eveniment și importanța lui în promovarea tradițiilor locale și a producției autohtone.
„Suntem mândri că Orheiul găzduiește an de an acest minunat târg de produse tradiționale, care contribuie la promovarea produselor locale și încurajarea producătorilor autohtoni. Oamenii au ocazia să cumpere de aici toate cele necesare pentru Paște, primind, totodată, garanția calității produselor”, a spus primarul Tatiana Cociu.
Vizitatorii au apreciat modul de organizare a târgului din acest an și produsele care au fost expuse.
„Vin în fiecare an la acest târg tradițional, pentru că aici găsesc cozonaci excepționali pentru masa de Paște. Totul este organizat la nivel, atmosfera de aici este fascinantă”, a spus o femeie care a vizitat târgul.
„Mulțumim Primăriei Orhei că organizează în fiecare an acest târg tradițional în pragul sfintelor sărbători pascale. Mă conving de fiecare dată că producătorii noștri cu adevărat pun suflet în ceea ce fac – produsele artizanale nu se compară cu cele industriale, de aceea nu ratez niciodată ocazia de a veni la astfel de târguri și de a cumpăra tot de ce am nevoie”, a spus o altă vizitatoare.
Târgul de Paște va fi deschis până în data de 4 mai.