Fostul Președinte al Curții Constituționale, juristul Alexandru Tănase, spune că problema gazelor naturale în R. Moldova nu a fost niciodată o chestiune economică și una politică pură, transmite CURENTUL.
Alexandru Tănase spune că nici o negociere economică nu poate apriori genera o scădere a prețului la gaze.
„Trebuie să renunțăm la politica struțului și să acceptăm realitatea: prețul la gaze poate fi scăzut sub cel al peții doar ca și rezultat al unor concesii politice. In special este vorba de concesii legate de independenta țării noastre. Aluzia lui Voronin la Кримська платформа, cât și declarația de ier a ministrului rus Lavrov sunt cât se poate de clare în acest sens.
Astfel, pentru a ne încălzi „mai ieftin” un sezon (nu mai mult), ar presupune să facem o serie de concesii politice semnificative, în alte condiții, Rusia nu va face nici o mișcare. Putem trimite la Moscova solii guvernamentale trei ori pe săptămâna și oricum datele problemei nu se vor schimba”, spune Alexandru Tănase.
Potrivit lui, moldovenii au in față două opțiuni:
„- Prima opțiune cea dodonistă – adică renunțarea de facto la ideea de integrare europeana (oricât de iluzorie nu ar fi aceasta), de a etala o obediență umilitoare față de Moscova și de a „coordona” politica externă cu Kremlinul.
– A doua opțiune este cea mai complicată si mai dureroasă, în schimb cea mai durabila: sa cumpăram gazul transparent, la prețul de piață (diversificând sursele de aprovizionare după modelul Lituaniei). Doar astfel vom scăpa de șantaj si presiuni, obținând independenta interna si externa necesara.
Evident, aceasta ar presupune că vom plăti mai scump, chiar si riscul ca o iarnă am putea sa înghețăm, dar totul in lumea asta are un preț. Daca vrem să scăpam din acest laț al șantajului energetic care durează peste trei decenii, acest preț trebuie plătit. Altă cale nu există.
La fel stau lucrurile și cu achizițiile obscure de curent de la Cuciurgan. Trebuie să fim conștienți că orice achiziții de energie electrica din teritoriile ocupate, înseamnă un sprijin direct economic pentru regimul de la Triaspol, iar astfel de achiziții vor fi mereu obscure și generatoare de corupție.
Daca nu vom rupe acest cerc vicios al șantajului, vom ajunge să constatăm că în final, nici nu vom scăpa de riscul de a îngheța iarna, dar și vom plăti cel mai scump preț posibil”, mai spune juristul.
Cristina Parfeni