La 21 noiembrie 2021, Comitetul Național Olimpic și Sportiv își va alege Președintele. În cursă sau înscris doi candidați: actualul Președinte, Nicola Juravschi, campion olimpic și Ivan Gheorghiu, ex-Secretar de Stat în domeniul tineret și sport în cadrul Ministerului Educației. Și dacă despre Nicolae Juravschi se cunoaște cam tot, cel de al doilea candidat nu s-a făcut până acum remarcat cu careva rezultate deosebite.
Biografie
Ivan Gheorghiu s-a născut la 8 aprilie 1976, în satul Tomai, raionul Leova, a absolvit Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, or. Chişinău și deține două masterate, inclusiv la Masterat, Universitatea de Stat Educaţie Fizică şi Sport. A deținut mai multe funcții în cadrul Academiei de Poliție, dar și este și în prezent profesor-antrenor la Şcoala Sportivă Specializată de Box, Lupte libere şi Kickboxing. El este din 2018 și Preşedintele Federaţiei de lupte din R.Moldova. Deține gradul de Antrenor Emerit al Republicii Moldova și gradul de Maestru Internațional al Sportului. A fost medaliat cu bronz la Campionatele mondiale de Kickbixing şi MUAY THAI, Kiev, Bangkok şi Dubrovnic. În 1996 a obținut titlul de campion European la Kickboxing (amatori), Belgrad, Serbia
Activitatea la minister
În toamna anului 2019, în timpul Guvernului condus de Ion Chicu și susținut de partidul Socialiștilor, Ivan Gheorghiu a fost numit Secretar de Stat în domeniul tineret și sport. În funcția respectivă, el nu a reușit să iasă cu ceva în evidență. În schimb, a reușit să iasă în evidență cu refuzul de a nu finanța participarea sportivilor basarabeni la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Se pare că, aceştia au mers în februarie 2021 la competiţie din banii pe care CNOS i-a obţinut cu câţiva ani în urmă din vânzarea terenului de lângă ambasada americană. Ivan Gheorghiu, conform TVR a refuzat să ofere finanţare deoarece comitetul nu ar fi prezentat ministerului mai multe rapoarte financiare, iar suma solicitată era prea mare. „Au fost preconizate 8 milioane de lei şi în anul 2020 şi în anul 2021. Domnul Juravschi nu a beneficiat de aceşti 8 milioane de lei, deoarece nu a prezentat rapoartele financiare”, afirma el.
Atunci, preşedintele CNOS, Nicolae Juravschi spune că instituţia pe care o conduce a prezentat toate rapoartele financiare. „Vizavi de rapoartele cu ministerul de ramură, toate îs date. Noi avem şi scrisoare în care am zis hai să facem calculele, dar nu am primit niciun răspuns. Nu s-a acceptat finanţarea din partea ministerului în ultimii doi ani absolut deloc, niciun leu şi până la urmă să prezinţi lucrurile în aşa hal. Dar pe de altă parte cine e el, fiindcă ştiu că nu are nici o funcţie acum în minister”.
Avere sa – în atenția ANI
În săptămâna 25 – 29 octombrie 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a inițiat controlul averii ex-secretaruluii de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Verificarea a fost inițiată după ce s-a aflat că acesta a cumulat funcția publică cu alte funcții remunerate din domeniul sportului.
Că Ivan Gheorghiu este în relații apropiate cu Federația Moldovenească de Fotbal o spun numeroasele evenimente la care a participat în calitate de Secretar de Stat și care au fost refléctate pe larg pe saitul FMF. Ce se cunoaște mia puțin însă, este că Ivan Gheorghiu este unul din salariații FMF. Conform declarației sale de avere depusă la plecarea din funcție , în vara anului 2021, Gheorghiu a primit, pe lîngă salariul de la Ministerul Educației, de la FMF 101 mii lei, de la SSS box, lupta libera, kikboxin – 30,5 mii lei, din activitatea didactică peste 50 mii lei, dar și pensie de peste 41 mii lei. În anul 2020, pretendentul la șefia CNOS, a avut venituri de la FMF de 202 000 lei, iar de la SSS box, lupta libera, kikboxing salariu de peste 47 mii lei. Suplimentar, din activitatea didactică a mai beneficiat de peste 80 mii lei, salarial la minister a fost de peste 270 mii lei, iar pensia – a fost echivalerntul a 59 590 lei. Și în anul 2019, Gheoghiu s-a bucurat de un salariu generos de la FMF, în valoare de 128 mii lei, de la SSS box, lupta libera, kikboxin – peste 46 mii lei, din activitatea didactică a mai adunat peste 36 mii lei. Ivan Gheorghiu, împreună cu soția, dețin două apartamente, din 2019 și 2020, în valoare de 52 mii euro și 57 mii euro, dar și o casă evaluată la aproape jumătate de milion de lei.
Conform legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, articolul 12, (1) Demnitarul nu este în drept să desfăşoare orice altă activitate remunerată, cu excepţia activităţilor didactice şi ştiinţifice.