[ X ]
Sursă nouă de venit la bugetul țării. În 6 luni a adus aproximativ 3 milioane de lei!
3 Decembrie

Timp de jumătate de an de la intrarea legii anti-fumat în vigoare, Poliția din Republica Moldova a inițiat circa 3 299 de proceduri contravenționale în baza cărora au fost aplicate amenzi de aproximativ 3 milioane de lei, informează CURENTUL.

Conform Inspectoratului General al Poliției aceștia au organizat și desfășurat 1640 întruniri cu cetățenii, inclusiv cu adolescenții pentru a-i sensibiliza cu privire la efectele nocive ale fumatului, inclusiv informarea cetățenilor referitor la interdicțiile prevăzute dar și neadmiterea încălcării și necesitatea respectării prevederilor Legii privind controlul tutunului.

Totodată, în cadrul a 610 întrevederi cu colectivele de muncă din domeniul prestării serviciilor de alimentație publică, care au fost familiarizați cu sancţiunile prevăzute conform legislaţiei pentru săvârşirea contravenţiilor din domeniu, le-au fost repartizate pliante informaționale, elaborate în acest sens.

Astfel, de la intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor Legii privind controlul tutunului și Codului contravențional la compartimentul vizat, Poliția a inițiat 3 299 proceduri contravenționale, în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de 2 854 900 lei.

Menționăm că din 30 mai 2016, a fost interzis prin lege fumatul în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare, instituțiile de învăţământ, autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente, în raza de 10 m de la intrarea în spaţiile publice închise, în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen, în mijloacele de transport public şi în mijloacele de transport privat în care se află minori, iar angajatorii, proprietarii sau managerii spaţiilor publice au obligația să asigure respectarea legii și conformarea cerințelor prestabilite.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților