Suportul financiar din partea Uniunii Europene, conform procedurilor, este decis în urma unui trialog la nivel de Consiliu European, Comisie Europeană și Parlament European. Acest trialog va avea loc săptămâna viitoare, la începutul lunii iunie. În baza acestei ședințe se va veni cu o decizie finală, care va fi pusă la vot în Parlamentul European în luna iulie, a declarat astăzi președintele Parlamentului Andrian Candu, transmite CURENTUL.
„Decizia la nivel de Consiliu si Comisie pentru acordarea banilor sub formă de împrumut și de grant a fost adoptată. Nu există un refuz al UE de a coopera cu Moldova sau un refuz de a finanța Republica Moldova. Sunt proceduri care pot fi consultate, inclusiv cu europarlamentarul Sorin Moise, membru comisiei pentru cooperare internațională, responsabil de acest raport”, explicat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a mai anunțat că începând de anul trecut toate finanțările externe se fac în baza unor condiții și angajamente.
„Cunoaștem condițiile, ne-am angajat să le îndeplinim, iar așa cum știu partenerii noștri internaționali, dacă ne asumăm să facem ceva, facem!”, a menționat Andrian Candu. În context, el a amintit despre aprecierile FMI și ale Băncii Mondiale, după vizita din aprilie curent.
„Misiunea FMI a anunțat că Republica Moldova a îndeplinit cu brio toate angajamentele. Nici FMI și nici BM nu sunt instituții politice, care să dea aprecieri subiective. Au fost niște condiții îndeplinite exemplar”, a mai spus președintele Parlamentului.
Andrian Candu a dezmințit informațiile apărute în presă și pedalate de anumiți reprezentanți ai opoziției care pretindeau că Moldova ar fi rămas fără asistență din partea Uniunii Europene.
„Este cinic și meschin, că profitând de relația DA și PAS cu Partidul Popular European, s-a încercat tergiversarea finanțării. Nu s-a reușit. Exact așa cum nu s-a reușit nici cu FMI, atunci când au încercat. Să fie clar atunci când anumiți lideri politici își freacă palmele că ar reuși, ei ”reușesc” împotriva cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat președintele Parlamentului Andrian Candu.
Săptămâna viitoare la Chișinău va veni o delegație a membrilor comitetului de asociere cu Uniunea Europeană, condusă de Andi Cristea.
Amintim că asistența macrofinanciară UE pentru Republica Moldova a fost propusă în cuantum de până la 100 de milioane euro, din care 60 de milioane euro sub formă de împrumuturi și 40 de milioane euro sub formă de granturi. Aceasta ar completa resursele furnizate de FMI și de alte instituții multilaterale. Asistența ar avea scopul de a sprijini agenda de stabilizare economică și de reforme structurale a acestei țări, contribuind la acoperirea nevoilor sale de finanțare externă în următorii doi ani.
Cristina Pendea