Din luna august, întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de suport financiar nerambursabil de la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), de până la 2 milioane de lei, pentru înlocuirea echipamentului și reducerea costurilor de producere. Astfel, companiile pot deveni mai competitive, cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție de către stat.
Brutăria Bardar este una dintre afacerile care a beneficiat în ultimii ani de mai multe granturi oferite de ODA (fosta ODIMM – Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii). În cazul ultimului proiect acceptat spre finanțare o parte din utilaje au venit, iar altele sunt pe drum.
Directorul și co-proprietarul companiei, Victor Nistorică, spune că din grantul de 2 milioane de lei obținut la începutul anului a cumpărat inclusiv un congelator și un generator electric, securizând-și astfel afacerea. În ultimii ani, Brutăria Bardar produce plăcinte congelate, cu zece tipuri de umpluturi, produse ce sunt comercializate în rețelele de supermarketuri sau sunt coapte în rețelele de benzinării. De anul trecut plăcintele de la Bardar au ajuns și la Iași, și București, în România.
Lunar întreprinderea pune la înghețat până la 50-60 de mii de plăcinte. La Bardar se întâmplă uneori să fie pană de curent, riscând să compromită stocul de câteva mii de plăcinte aflat la congelare.
„Această brutărie nu ar fi fost unde este astăzi fără suportul programelor de stat. Cu acest grant suntem în proces de transformare totală. Am achiziționat utilaje mai noi și mai inteligente, cu setări automatizate, utilaje mai econome, ceea ce înseamnă un consum mai mic de energie și de gaz”, povestește antreprenorul.
Potrivit directorului interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Dumitru Pîntea, circa 50 de milioane de lei au fost alocate în 2022 pentru programul de retehnologizare și eficiență energetică. Asta deoarece acum a devenit mai acută problema costurilor la energie. Din aceste resurse ar urma să fie sprijiniți până la sfârșitul anului circa 100 de antreprenori.
„Programul este preconizat pentru trei ani. La anul la fel sunt prevăzute resurse financiare bugetare. Mai mult ca atât, suntem în discuții cu parteneri externi pentru a suplini bugetele programelor noastre de granturi, inclusiv pentru programul de retehnologizare, cu resurse de la Delegație UE sau alți donatori”, spune Dumitru Pîntea.