Sun Dă-i Fest 2024 – cel mai eco festival din Republica Moldova – a revenit cu cea de-a opta ediție, dedicată promovării eficienței energetice, conștientizării problemelor de mediu și dezvoltării durabile. Festivalul a avut loc pe 16 iunie în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, adunând comunități care promovează energia regenerabilă și prezentând tehnologii verzi: de la panouri fotovoltaice și pompe de căldură până la machete de case proiectate cu pierderi minime de energie.
Evenimentul a fost organizat de PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, Danemarcei și al Japoniei, în parteneriat cu Ministerul Energiei și Ministerul Mediului.
Vizitatorii au luat parte la activității captivante – de la distracții pentru cei mici, adolescenți și adulți, la prezentări ale celor mai noi tehnologii și utilaje ce funcționează pe bază de energie regenerabilă, oferind inspirație și informații utile. Unul dintre punctele de atracție a evenimentului a fost bicicleta care generează energie electrică folosită pentru a ilumina o machetă cu harta Republicii Moldova. Pedalând, oamenii au putut vedea cum energia lor poate fi transformată în electricitate.
„Fiecare dintre noi joacă un rol crucial în promovarea sustenabilității și reducerea amprentei noastre de carbon. Adoptând practici ecologice în viața de zi cu zi, putem contribui la un viitor mai luminos. Sun Dă-i Fest este un eveniment organizat anual pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu și pentru a inspira participarea activă a fiecăruia. În acest an, peste 70 de organizații de mediu și companii s-au alăturat evenimentului pentru a prezenta soluții inovative de energie curată și produse ecologice”, a afirmat Daniela Gasparikova, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a învăța mai multe despre energia regenerabilă, eficiența energetică și alte aspecte legate de reducerea impactului asupra climei. Totodată, peste 70 de organizații de mediu și companii și-au prezentat inovațiile tehnologice și au comercializat produse de artizanat.
„Inovația servește drept catalizator pentru promovarea tranziției verzi necesare pentru combaterea schimbărilor climatice. Prin adoptarea de noi idei, tehnologii și abordări, putem crea un viitor durabil care acordă prioritate conservării mediului și abordează provocările urgente ale climei noastre în schimbare”, a spus Solomon Ioannou, Manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Aleea dedicată energiei sustenabile amenajată în cadrul festivalului a adus în prim plan tehnologii noi în domeniul energiei solare și a altor surse de energie verde. Au fost expuse machete de panouri solare, pompe de căldură, materiale de termoizolare din materiale ecologice, instalații pe biomasă, dar și machete de case proiectate pentru a avea pierderi minime de căldură. Astfel, participanții au interacționat direct cu experții și au descoperit soluții concrete pentru a-și crește eficiența energetică și pentru a reduce amprenta lor de carbon.
„Liderii politici din lume încă vorbesc în mod constant despre necesitatea unei creșteri economice mai mari. Oamenii de afaceri își doresc profituri din ce în ce mai mari. Da, toată lumea vrea să aibă o viață confortabilă, inclusiv eu. Dar creșterea economică este în mare măsură corelată cu utilizarea mai mare a energiei, resurselor și a apei. Oamenii de știință avertizează că consumul nostru de resurse depășește deja cu mult capacitatea planetei Pământ”, a declarat Yoichiro Yamada, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.
În cadrul Sun Dă-i Fest a fost organizat și un exercițiu practic despre cum să alegi măsurile de eficiență energetică pentru locuință pentru a reduce costurile pentru facturi, iar ulterior, doritorii și-au testat cunoștințele în energia verde și eficiența energetică și au primit premii.
Pentru copii, festivalul a oferit oportunitatea de a învăța și a se distra în același timp. Cei mai mici vizitatori ai Sun Dă-i Fest au avut parte de activități educative și distractive, precum pictat pe față, un perete de escaladă, prezentări științifice interactive despre resursele de energie. Aceste activități i-au ajutat să înțeleagă mai bine conceptul de sustenabilitate și protecție a mediului.
Festivalul a culminat cu un concert de muzică live, susținut de Valeria Pasha, Marej, Snails, Dunaf Band, Aliona Moon și Pasha Parfeni.
Sun Dă-i Fest 2024 a fost parte a Săptămânii Europene a Energiei Durabile, organizată anual în țările europene pentru a promova sursele regenerabile de energie și utilizarea eficientă a energiei.