[ X ]
Substanțe psihotrope și un pumnal militar au fost depistate de vameși în coletele poștale
30 Iunie

Angajații postului vamal Chișinău 4 (Poșta) au prevenit două tentative de introducere în țară a unui lot de substanțe interzise și a unei arme albe, care erau disimulate în colete poștale, transmite CURENTUL.

Prima depistare a fost raportată de către angajații postului la data de 28 iunie curent, după ce aceștia au depistat 60 de comprimate cu denumirea generică „Modafinil”, produs care face parte din categoria substanțelor interzise. Acestea erau camuflate într-un colet poștal expediat din India, iar potențialul beneficiar este indicat a fi o locuitoare a mun. Chișinău.

Prezența pumnalului a fost relevată de vameși ieri, 29 iunie, în cadrul scanării. Arma era transmisă din Scoția și, potrivit datelor indicate în actele de însoțire, urma a fi recepționată de către un conațional, domiciliat în or. Anenii Noi.

Conform procedurii, arma, care are o lungime a lamei de 27 cm, a fost transmisă spre expertiză organelor abilitate.

SV_2

SV_1

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților