Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare care se vor desfășura în perioada 8 – 23 iunie.
În plenul Parlamentului vor fi propuse spre adoptare două inițiative legislative care vizează sectorul justiției: proiectul de lege privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor și inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a judecătorilor. De asemenea, în a doua lectură vor fi examinate proiectul de lege privind accesul la informațiile de interes public, proiectul de lege privind avertizorii de integritate, proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă, precum și proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate. Pe ordinea de zi au fost incluse proiecte de lege care presupun modificări la Codul educației al Republicii Moldova și la Legea cu privire la activitatea editorială.
Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de lege cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, precum și modificări la Codul Muncii.
Pe ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare au fost incluse câteva proiecte de hotărâri: pentru modificarea Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă în Republica Moldova; privind aprobarea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului; pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023-2026 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia.
În perioada 8 – 23 iunie, în plenul Parlamentului vor fi audiate și trei rapoarte: Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2022, Raportul general privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova pentru anul 2022, Raportul de activitate al Consiliului Concurenței pe anul trecut.