Pe data de 13 decembrie 2021, s-a întrunit Sub-Comitetul Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru Măsurile Sanitare și Fitosanitare (SPS), în cea de-a 7-a reuniune în format on-line, transmite CURENTUL.
Potrivit ANSA, subiectele abordate în cadrul întrunirii s-au referit preponderent la agenda de cooperare în domeniul angajamentelor SPS, prevăzute în Acordul de Asociere şi DCFTA.
Părțile au discutat despre cererile Republicii Moldova pentru obţinerea dreptului de a exporta carne şi ouă de pasăre, produse lactate, precum şi obţinerea autorizării importului în Uniunea Europeană a materialului de plantare moldovenesc. Au fost analizate şi modificările urmate de tranziţia de la TRACES la TRACES NT, care implică noi proceduri de înregistrare a importatorilor din Republica Moldova în sistemul european.
Directorul General, Radu Musteața a exprimat recunoştinţă Părţii Europene pentru suportul şi dialogul eficient, reiterând totodată că obiectivul principal în această cooperare rămâne a fi extinderea gamei de produse de origine moldovenească exportate pe piaţa Uniunii Europene. Republica Moldova a susţint 3 misiuni de audit în anul 2021, care au examinat, în regim online, mai multe aspecte pentru a fi demonstrată capacitatea sistemului Republicii Moldova de a garanta calitatea, siguranţa şi autenticitatea produselor moldoveneşti care se propun consumatorilor din statele-membre ale UE. În anul 2022, sunt preconizate alte misiuni de audit, cu venirea la faţa locului a auditorilor europeni, astfel că Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor va depune toate eforturile pentru a susţine cu succes acest exerciţiu important.
La rândul său, Partea Europeană a salutat conlucrarea eficientă atât în cadrul Sub-Comitetului SPS, cât şi avansarea în dialogul comun pe mai multe aspecte ce ţin de autorizarea producţiei moldoveneşti pentru export pe piaţa UE. Au fost, în special, apreciate efoturile comune pentru listarea Republicii Moldova în actele europene care ne-au permis să avansăm rapid în obţinerea dreptului de a exporta produse lactate pe piaţa comunitară, precum şi rezultatele misiunilor de audit efectuate în anul curent, la care au contribuit şi partenerii lituanieni prin intermediul proiectului TWINNING ”Sprijin suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranța alimentară”.
Cea de-a 7-a reuniune a Sub-Comitetului Moldova-Uniunea Europeană SPS s-a desfăşurat cu participarea reprezentanţilor Agenţiei Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Economiei, precum şi a experţilor Directoratului General pentru Sănătate ţi Siguranţa Alimentară (DG SANTE) şi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Cristina Pendea