[ X ]
Studiu privind proiectele de modificare a sistemului de vot: „Nu e clar cum vor fi aleși candidații”
19 Mai

Transparency International Moldova a lansat un studiu de evaluare a funcționalității și impactul proiectelor de lege privind schimbarea sistemului electoral, transmite CURENTUL.

Potrivit autorilor, cele două proiecte înaintate de PDM și PSRM sunt foarte asemănătoare în prevederi și, practic, este unul și același proiect.

Lilia Carasciuc, director executiv al Transparency International Moldova, a spus că scopul înaintării celor două proiecte este al unor politicieni care nu doresc să-și piardă popularitatea.

„Se încinge o luptă în mass-media, iar societatea civilă trebuie să arate o luptă asiduă. Venim astăzi cu o analiză a acestor două proiecte, pentru a demonstra societății de ce suntem împotriva acestor schimbări în sistemul electoral”, a spus Lilia Carasciuc.

În prezentarea studiului, expertul Valeriu Pașa a spus că o astfel de inițiativă de modificare a sistemului electoral a existat și în 2013 și în 2014, iar atunci Comisia de la Veneția nu a dat un aviz pozitiv acestor două proiecte.

Totodată, în cadrul studiului au fost prezentate unele prevederi ale proiectelor, care prezintă neclarități și care sunt exacte în descriere. „În ambele proiecte nu este clar cum se va organiza alegerile în circumscripții. A apărut o nouă condiție – candidatul trebuie să prezinte un certificat de integritate de la CNA. Fiecare candidat trebuie să colecteze semnături, fie dacă-i în partid, fie -independent. Campania electorală urmează a fi redusă la 30 de zile. Candidatul va putea candida într-o singură circumscripție. Judecarea cauzelor electorale se va face de Judecătoriile de circumscripție. Alegerile pot fi valabile chiar dacă un singur om a votat.

La comasarea celor două proiecte nu s-a văzut nici o diferență, față de ceea ce era anterior, or proiectul înaintat de socialiști a fost exact ca și cel înaintat de democrați.

Pentru noi nu este clar cum vor fi aleși candidații și multe aspecte nu țin de procedurile legale”, a spus Valeriu Pașa.

De asemenea, în cadrul studiului s-a menționat că mediatizarea celor două proiecte este una neechidistantă.

De menționat că, studiul este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile”, susţinut financiar de Ambasada Olandei la București prin Programul Fondului de responsabilitate.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților