[ X ]
(studiu) Personal suficient, salarii acceptabile, soluționări rapide și eficiență redusă. Ce spun cifrele despre justiția din Republica Moldova?
7 Octombrie

Justiția din Republica Moldova se raliază parțial la standardele europene, reușind să corespundă mediei Consiliului Europei doar din punct de vedere al ponderii bugetului alocat, numărului de judecători și personal angajat per cap de locuitor. Acestea sunt câteva din constatările Centrului de Resurse Juridice din Moldova, care a prezentat joi, 7 octombrie 2021, o analiză comparativă a datelor din justiția moldovenească și din statele membre ale Consiliului Europei.

Unul dintre aspectele cu cele mai mari semne de întrebare se referă la durata examinării cauzelor în instanțele judecătorești. Republica Moldova înregistrează una dintre cele mai mari viteze de soluționare a proceslor de judecată, fapt care, potrivit autorilor, afectează calitatea justiției.

„Justiție în Republica Moldova se face mult mai rapid decât mediana europeană. Din păcate, viteza cu care are loc examinarea unei cauze judecătorești are un impact negativ asupra calității actului de justiție, fapt demonstrat prin lipsa încrederii în sistemul de justiție, dar și prin numeroasele condamnări la CtEDO”, a declarat Vladislav Gribincea, unul din autorii studiului.

În general, ponderea finanțării justiției din Republica Moldova este adecvată, fiind chiar puțin peste media europeană. Numărul personalului din justiție, de asemenea, este conform mediei europene. Totuși, este important de specificat faptul că, din toate statele analizate, Republica Moldova plătește cel mai mic salariu judecătorilor, procurorilor, precum și personalului care îi asistă.

Concluzia autorilor este că resursele umane și resursele financiare alocate pot fi considerate suficiente, fiind în corespundere cu tendința medie a statelor europene. Totuși, provocarea principală din sectorul justiției rămâne a fi gestionarea eficientă a acestor resurse.

La evenimentul de lansare a studiului a fost prezent și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Acesta apreciat valoarea informativă a studiului, menționând că asemenea analize sunt luate drept reper în formularea și implementarea reformelor în domeniul justiției.

Analiza a fost elaborată în baza Raportului Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției a Consiliului Europei (CEPEJ) din anul 2020 și a datelor oficiale privind Republica Moldova din anul 2018 și 2020.

Inapoi la arhiva noutaților