Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Sănătate Publică au prezentat astăzi rezultatele primului studiu despre viziunile comportamentale privind COVID-19 în Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Studiul arată că populația Republicii Moldova posedă cunoștințe cu privire la prevenirea infecției COVID-19, însă mai puțin aplică aceste cunoștințe, îndeosebi măsurile ce țin de distanța socială, iar 80% sunt de acord că purtatul măștilor în locurile publice trebuie să fie obligatoriu. Majoritatea cetățenilor cred că restricțiile nu au fost ridicate prea devreme, iar aproape două treimi dintre respondenți spun că vor continua să respecte măsurile, chiar dacă acestea nu vor mai fi recomandate.
Scopul Studiului „Viziuni comportamentale privind COVID-19 în Republica Moldova” este de a înțelege percepțiile populației în materie de riscuri, cunoștințe, surse de informare și atitudinea față de inițiativele de răspuns la pandemie ale autorităților și alte variabile, pentru a consolida și îmbunătăți măsurile de răspuns la COVID-19, inclusiv politicile, intervențiile și comunicarea în situații de criză.
Primul val de sondaj a fost efectuat în perioada 10-17 iulie 2020, pe un eșantion probabilist de 1.005 persoane din 411 localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene), eroarea maximă de eșantionare fiind de ± 3%.
Chestionarul studiului a fost elaborat de Biroul Regional OMS pentru Europa pentru toate țările din regiune, acesta fiind ajustat la contextul național și situația epidemiologică din Republica Moldova. Datele au fost colectate de Centrul de Analiză și Investigații Sociologice, Politologice și Psihologice „CIVIS” prin intermediul interviurilor telefonice asistate de computer, iar analiza a fost efectuată de Biroul Regional OMS pentru Europa în parteneriat cu Universitatea din Erfurt (Germania), aplicându-se pachetul statistic R Notebook. Studiul a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene și Biroului Regional OMS pentru Europa.
Principalele rezultate:
-33% din respondenți consideră că este posibil să se infecteze și că s-ar putea infecta cu COVID-19 și aceasta ar fi grav, în timp ce doar 23% cred că nu ar fi grav.
-90% dintre respondenți cunosc care sunt măsurile de protecție, majoritatea identificând corect comportamentele. Deși se simt foarte încrezători în ceea ce privește cunoștințele pe care le au despre cum să se protejeze, respondenții se simt mai puțin capabili să evite o infecție.
-Cele mai scăzute niveluri de cunoștințe sunt legate de vizitele celor dragi și evitarea evenimentelor sociale. Acestea sunt forme de distanțare fizică, ce pot fi importante pentru a opri răspândirea infecției. De asemenea, nivelul de cunoaștere este mai redus privind măsurile de autoizolare, purtarea măștii și dezinfectarea telefonului mobil.
-În situația în care majoritatea respondenților consideră că boala COVID-19 nu este foarte periculoasă și nu ar fi grav dacă s-ar infecta, 66% dintre respondenți raportează că se informează despre virus des sau foarte des.
-Majoritatea respondenților nu par deosebit de îngrijorați de COVID-19. 61% spun că COVID-19 nu este periculos. Cei care sunt mai afectați emoțional sunt preponderent mai în vârstă, femei, cu nivel înalt de studii și au încredere în sectorul medical.
– 60% din respondenți consideră că mass-media exagerează relatările despre noul coronavirus – majoritatea din aceste persoane sunt tinere, nu fac parte din grupurile de risc și au puțină încrede în personalul medical.
-Primele trei lucruri care îngrijorează cel mai mult populația în contextul pandemiei sunt următoarele: starea de sănătate a persoanelor dragi (91%), pierderea cuiva drag (89%) și criza economică (82%).
-În perioada de carantină, 86% din populație a cumpărat materiale de protecție sanitară (măști, mănuși), iar 12% nici nu au de gând să facă acest lucru. 72% au evitat persoanele de la care ar putea să se infecteze, iar 60% au evitat să meargă la medic pentru probleme ce pot fi amânate. Totodată, 17% au mâncat mai multă mâncare nesănătoasă și 8% au băut mai mult alcool, decât de obicei.
-La general, datele arată o conformitate ridicată față de măsurile recomandate. Se observă o acceptare mai joasă a comportamentelor asociate distanțării fizice și rămânerii acasă atunci când persoanele au simptome asemănătoare infecției COVID-19.
-Respondenții au, în general, încredere mare în mass-media, urmată de conversații cu familia, prietenii și rețelele de socializare. Medicul de familie, urmat de medici în general și angajatorul sunt cei mai de încredere. Cea mai puțină încredere respondenții o au în lideri politici.
-Există o acceptare foarte mare a faptului că Guvernul este capabil să aplice izolarea persoanelor infectate sau care au fost în contact cu cineva infectat cu COVID-19. 80% dintre respondenți sunt de acord cu purtarea măștilor în spațiul public. 61% sunt de acord că grupurile în parcuri ar trebui să fie limitate la 3 persoane. Puțin peste jumătate dintre respondenți sunt de acord că doar cei peste 63 de ani ar trebui să stea acasă.
-46% din respondenți nu sunt de acord cu redeschiderea școlilor pentru copiii mai mici, dar nu și pentru cei din clasele mai mari, care pot avea grijă de ei înșiși.
-Acceptarea unui vaccin dacă ar fi disponibil este în proporție de 31%.
-70% din persoane sunt de acord cu deschiderea frontierelor, reluarea zborurilor și deschiderea piețelor, iar la polul opus circa 41% nu sunt de acord cu deschiderea sălilor de sport și fitness.
-52% dintre respondenți susțin că restricțiile nu au fost ridicate prea devreme. 64% dintre respondenți sunt de acord că vor continua să respecte restricțiile, chiar dacă nu vor mai fi obligatorii sau recomandate.
În total, sunt planificate 4 runde ale studiului. Următorul val de colectare a datelor este planificat pentru mijlocul lunii august 2020.
Cristina Pendea