[ X ]
[ X ]
[ X ]
Studiu: Există mai multe probe ce demonstrează că RM e un stat capturat
16 Iunie

Patru organizații: Transparency International-Moldova, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, IDIS „Viitorul” și Centrul pentru Resurse Juridice din Moldova au elaborat un studiu prin care demonstrează că Republica Moldova este un stat capturat, informează CURENTUL.

Directorul Transparency International-Moldova, Lilia Carasciuc, inițiatorul studiului, a declarat că, „capturarea RM a fost pusă drept ipoteză și în studiu sunt mai multe probe ce demonstrează că e un stat capturat RM”.

Directorul Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”, Igor Boțan, a menționat că au pornit de la lucrurile cele mai importante, care scot în evidență unde sunt rădăcinile acestui stat capturat.

„Am lucrat cu documentele. ADEPT s-a specializat pe legislativ, CRJM – pe dimensiunea justiției, iar IDIS Viitorul – pe cea executivă. Toate lucrurile au o dată precisă. A început capturarea statului la 20 octombrie 2009, la o lună de la învestirea Guvernului de atunci, Parlamentul a modificat Legea cu privire la funcționarii publici, iar, potrivit noilor modificări, toți șefii de instituții publice urmau a fi numiți în funcții pe criterii politice. Un alt document este un protocol secret și care arată care și cui a revenit instituțiile. Ulterior – acordurile de constituire a alianțelor de guvernare. După care, organele de ocrotire a normelor de drept, în dezbateri parlamentare, au recunoscut că au monitorizat în detalii totul, inclusiv spălarea banilor și nu au intervenit niciodată. După furtul miliardului și proteste, cei care și-au adjudecat organele de ocrotire a normelor de drept i-au transformat pe colegi în țapi ispășitori, iar după ce a făcut țapi ispășitori din foștii colegi au trebuit să-i convertească pe comuniști și să se pregătească pentru refacerea regulilor de joc și anume schimbarea sistemului electoral. Lucrurile se încadrează într-o logică absolut perfectă”, a explicat Boțan.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților