Patru universități din țară vor pilota în anul de studiu 2023-2024 cursul opțional de educație electorală. Această inițiativă este susținută de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), prin intermediul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare în Republica Moldova și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.
Curriculumul universitar, elaborat cu sprijinul aceluiași proiect, a fost prezentat pe 5 mai 2023 în cadrul evenimentului public „Introducerea cursului de educație electorală în universitățile din Republica Moldova”. Conferința a reunit studenți, profesori, parteneri de dezvoltare, autori ai curriculumului de educație electorală ș.a.
„Ambasada Marii Britanii la Chișinău salută inițierea cursului de educație electorală și susține educarea și formarea opiniei electorale centrate pe informarea corectă și transparentă a viitoarelor generații de alegători. Ne bucură mult lansarea acestui curriculum și sperăm că tinerii din universități vor fi mai implicați și vor cunoaște cum să verifice angajamentele celor aleși”, a afirmat Steven Fisher, Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău.
Studenții de la universitățile partenere din Chișinău, Comrat, Bălți și Cahul vor obține cunoștințe de bază în domeniul electoral, vor studia sistemele electorale contemporane, vor afla ce sunt alegerile și care este tipologia acestora, care sunt instituțiile de management electoral din Republica Moldova. Studenții vor analiza rolul mass-media în perioada alegerilor, vor afla importanța culturii electorale ca parte a culturii politice.
„În Republica Moldova, participarea activă a tinerilor este esențială pentru asigurarea legitimității și transparenței procesului electoral. Iată de ce este atât de importantă elaborarea unui curriculum de educație electorală dedicat tinerilor din instituțiile de învățământ superior. Prin promovarea unei culturi electorale democratice și dezvoltarea abilităților civice în rândul tinerilor, ne putem asigura că viitorii alegători sunt bine educați și echipați pentru a participa activ în procesele democratice”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentanta rezidentă interimară PNUD în Republica Moldova.
Până acum, studii de educație electorală se făceau doar la facultățile de drept sau studii politice. Datorită cursului opțional de educație electorală, va fi asigurat accesul la cunoștințe pentru studenții de la mai multe facultăți, precum ar fi: istorie și educație civică, jurnalism, sociologie, filologie.
„Comisia Electorală Centrală încurajează pilotarea cursului universitar de educație electorală, deoarece avem nevoie să creștem nivelul de conștientizare a tinerilor privind participarea civică în viața socială și politică a țării și, totodată, să creștem rata de participare a tinerilor în procesele electorale”, a afirmat Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC).
„Cursul opțional de educație electorală în universități va spori nivelul de cunoștințe a tinerilor în procesul decizional a statului, această inițiativă contribuind la consolidarea democrației în Moldova”, a adăugat directoarea CICDE, Doina Bordeianu.
În viitorul apropiat, partenerii de implementare își propun să mărească numărul instituțiilor de învățământ superior care vor pilota cursul opțional de educație electorală, astfel încât să contribuie la participarea activă a tinerilor în procesele electorale și democratice.