[ X ]
Strigător la cer! O femeie care și-a pierdut soțul nu poate recupera aproape jumătate de milion de lei!
20 Februarie

Și-a pierdut soțul într-un accident rutier, iar mașina pe care o conducea era asigurată și femeia trebuia să primească de la compania de asigurări 450 mii lei, dar nici până în ziua de astăzi nu i s-au achitat.

Aceasta este povestea locuitoarei din Bădiceni, Soroca, Aliona Blanari, care de aproape 6 ani, timp cât a mers prin procesele de judecată, nu a văzut un ban din partea companiei de asigurări.

„La 12 mai 2012 mi-am pierdut soțul într-un accident rutier. Mașina cu care a nimerit în accident avea asigurare de la compania „Euroasig Grup”. Potrivit acesteia, familia noastră trebuia să primească despăgubire în sumă de 450 mii lei. Am avut numeroase procese de judecată, care au fost câștigate. Am mers și la Judecătoria Soroca și la Curtea de Apel Bălți și chiar la Curtea Supremă de Justiție. Peste tot am avut câștig de cauză. În urma acestora, am fost incluși pe listă ca primii beneficiari ai sumei de despăgubire”, ne-a povestit Aliona Blanari.

Ulterior, femeia a fost informată că această companie se află în proces de insolvabilitate, iar suma de bani urmează a fi achitată mai târziu.

„Banii așa și nu i-am primit și oricâte solicitări nu au fost făcute, nu am primit vreun răspuns. M-am adresat și am primit același răspuns: că suntem prioritari pe listă și că vom fi anunțați când să venim să primim banii. Administratoarea companiei nu a mai sunat de atunci. Am verificat și online – suntem primii în listă, într-adevăr”, mai spune ea.

Avocata doamnei Blanari i-a spus că, compania, fiind în proces de insolvabilitate, avea o sumă impunătoare datorie statului și astfel se creează impedimente.

„Avocata ne-a informat că administratoarea companiei i-a spus să ținem cu ea legătura, pentru că ea nu mai poate face nimic. Procesele de judecată au fost câștigate, munca ei aici s-a terminat. Ea a mers și la executorul judecătoresc și a depus documentele necesare. De la finalitatea proceselor de judecată au trecut deja 3 ani și, dacă termenul expiră, putem rămâne și fără bani”, susţine ea.

Femeia spune că nu știe care este procedura mai departe, unde să se adreseze și ce să facă.

„Nimeni nimic nu știe, nu ne răspund la apeluri. Rămâne să ne clarificăm cu administratoarea companiei de asigurări, dar nu cunosc care e procedura. Avocata ne-a spus că este foarte posibil să rămânem și fără bani. Ne-a explicat că, dacă compania se află în situația dată, cu datorii la stat, atunci în primul rând se vor achita banii pentru salariați și ulterior despăgubirile. Am întrebat dacă aceste companii nu au un fond aparte pentru astfel de cazuri, dacă este o Comisie specială care să se ocupe de acest lucru. Ne-au spus că da, este așa ceva, dar ei nu poartă răspundere”, mai spune doamna Blanari.

Femeia s-a consultat și cu un cunoscut avocat, care i-a comunicat că, dacă compania nu achită despăgubirea, atunci statul este obligat să facă acest lucru.

Aliona Blanari se arată descurajată de situația dată și spune că nu are idee cum să procedeze mai departe.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților