Serviciul Tehnologia Informaţiei și Securitatea Cibernetică (STISC), în calitate de centrul unic de certificare al Guvernului, în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS), instituție responsabilă de elaborarea şi promovarea politicii de stat şi de exercitarea controlului în domeniul aplicării tuturor tipurilor de semnături electronice, anunță extinderea termenului de valabilitate al certificatului cheii publice, pentru utilizatorii semnăturii electronice, de la doi la cinci ani, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, desfășurată astăzi, autoritățile au anunțat raționamentul, avantajele și beneficiile acțiunii, precum și au menționat importanța modificările legislative în acest sens.
Vicepremierul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a vorbit în cadrul conferinței despre importanța îmbunătățirii infrastructurii digitale ce vizează semnătura electronică, despre importanța îmbunătățirii serviciile electronice pentru cetățeni, menționând: „Facem încă un pas spre modernizarea serviciilor publice. De astăzi vor fi eliberate certificate privind semnătura electronică cu termen de valabilitate de până la 5 ani. Extinderea termenului de valabilitate presupune servicii electronice accesibile și eficiente pentru toți utilizatorii. Guvernul Republicii Moldova acordă prioritate digitalizării, dovada fiind angajamentele asumate și acțiunile planificate în acest domeniu care se regăsesc în Planul de activitate al Guvernului. Suntem consecvenți în tot ce facem și realizăm promisiunile noastre față de cetățeni”.
În contextul extinderii termenului de valabilitate a semnăturii electronice, ce se eliberează pe USB token de STISC, directorul instituției, Gheorghe Pantaz, a precizat că: „Prin extinderea termenului de valabilitate, dezvoltăm serviciul, oferim confort utilizatorilor și facilităm beneficierea de servicii publice electronice calitative la distanță/on-line. Simplificăm accesul la serviciile electronice și depășim barierele de interacțiune dintre cetățean și stat. Astfel, Republica Moldova se aliniază recomandărilor și standardelor țărilor europene. De asemenea, acțiunea de extindere a termenului de valabilitate are menirea să reducă cheltuielile de utilizare a semnăturii electronice pentru utilizatorii finali ai serviciului, dar şi să sporească utilizarea și implementarea la scară largă a serviciilor electronice în Republica Moldova. Costul pentru procurarea cheii publice pentru perioada de până la cinci ani va fi de 650 lei. Cei care dețin o semnătură electronică cu o valabilitate de până la doi ani le pot utiliza în continuare. Totodată, în prezent, STISC în comun cu AGE, SIS și MAEIE suntem în proces de dezvoltare a unei proceduri ce va permite obținerea semnăturii electronice prin intermediul misiunilor diplomatice. Acest fapt va permite concetățenilor noștri să obțină semnătura electronică și să o utilizeze pentru servicii electronice la distanță”.
Totodată, oficialul a precizat că, STISC fiind responsabil de domeniul securității informaționale și criptografie, va oferi consultanță în acest sens și își va dezvolta capacitățile pentru a spori eficiența serviciilor electronice publice furnizate.
În același context, Vasile Golubei, ofițer SIS, a declarat că: „Instituția a autorizat dispozitivul dat în exploatare astăzi, acesta fiind sigur în utilizare. Totodată, Serviciul este în proces de definitivare a unui nou proiect de lege în domeniu care va transpune Regulamentul Uniunii Europene 910/2014, prin intermediul căruia urmează să se ofere posibilitatea de prestare a unor servicii noi și utile pentru cetățeni. De asemenea, SIS a inițiat modificarea cadrului normativ ce a permis extinderea termenului de valabilitate a semnăturilor electronice la 5 ani, implicându-se activ în procesul de transformare digitală a țării”.
Până în prezent, STISC a asigurat obținerea semnăturii electronice, pentru circa 200 de mii de utilizatori, din diferite domenii de activitate, persoane fizice și juridice, mediu de afaceri, etc., iar în contextul noilor tehnologii și tendințe de digitalizare, instituția are drept obiectiv modernizarea și simplificarea accesului la serviciile publice.