[ X ]
Știi cum arată „Pantera de China”? Acum ai șansa să o cunoști la Grădina Zoologică din Chișinău
8 Februarie

Vizitatorii Grădinii Zoologice din Chișinău au acum posibilitatea să admire una dintre cele mai rare specii de feline. Este vorba despre  masculul „Leopard de Amur” sau, cum mai este numit „Pantera de China”, care a fost adus în R. Moldova în luna decembrie, 2016, informează CURENTUL. 

Solicitat de către reporterul nostru, Eugen Matveev, directorul adjunct pe sectorul zoo-veterinar, ne-a spus că, animalul a trecut cu bine peste perioada de adaptare.

„Leopardul de Amur acum poate fi vizitat. Din fericire a trecut cu bine perioada de carantină, s-a adaptat, mănâncă bine, deja  am avut și primii vizitatori. Sperăm în curând să mai vină, să-l admire, mai mulți”, ne-a spus specialistul.

Menționăm că, „Leopardul de Amur” este inclus în Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. În prezent, în lume există doar 80 de astfel de specii de animale. În natură, „Leopardul de Amur” se găsește doar în Rusia şi China.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților