Exponenții societății civile reiterează adresarea către Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău (CECC) pentru a oferi acces la listele de subscripție ale candidatei independente, Silvia Radu, transmite CURENTUL.
Potrivit juristului Ștefan Gligor, ei au încercat să obțină permisiunea de la membrii CECC de a vedea listele de subscripție ale Silviei Radu din motiv că unul dintre membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) a menționat că toate listele sunt scrise de aceeași mână.
„Dumnealui a numărat 59 de liste, care în opinia sa a fost completată de o singură persoană. În Codul electoral se spune că semnătura poate fi aplicată de colector doar în cazul în care susținătorul nu o poate face, cu mențiune. Noi am înaintat, la 11 mai, o cerere către CECC și am solicitat accesul la listele de subscripție. Termenul de a oferi un răspuns este de 15 zile, dar noi am efectuat 2 vizite pentru a explica cum stau lucrurile și a cere informația. Am fost amânați de pe o zi pe alta și ni s-au invocat diverse motive pentru a nu ne oferi listele.
Ieri am avut o discuție finală, unde ni s-a explicat că lor le este în grijă de datele cu caracter personal să fie protejate. Noi am spus că suntem gata în scris să ne asumăm obligația să nu divulgăm datele, or noi facem acest lucru pentru a nu admite încălcarea legii, nu să o încălcăm noi. Nu am primit aceste liste și considerăm că astfel de comportament dovedește că oamenii au ce ascunde și sunt bănuieli că s-au făcut încălcări la înregistrarea candidatului Silvia Radu”, a spus Ștefan Gligor.
În context, exponenții societății civile au cerut CECC să le ofere un răspuns astăzi sau, cel târziu, mâine.
Cristina Parfeni