[ X ]
Ștefan Gligor spune la ce trebuie să ne așteptăm în campania electorală pentru parlamentare
16 Octombrie

Directorul de programe al Centrului de Politici și Reforme, activistul civic, Ștefan Gligor, este de părere că în ulterioara campanie electorală pentru parlamentare vor fi încălcate principiile unor alegeri libere și corecte, transmite CURENTUL.

În cadrul unui interviu pentru tribuna.md, Ștefan Gligor a menționat că alegerile din februarie au fost minuțios pregătite.

„Ne putem aștepta la o campanie care încalcă toate principiile unor alegeri libere și corecte. Sistemul electoral mixt a fost adoptat în dezavantajul partidelor de opoziție și în avantajul partidelor cu resurse administrative, financiare și mediatice. Dacă analizăm la subiect acest sistem, în condițiile realităților locale și nu în într-un mod academic, vom vedea că regimul a pregătit alegerile parlamentare din februarie 2019 minuțios și acestea reprezintă atât pentru cetățeni, cât și pentru partidele de opoziție o capcană menită să legitimizeze uzurparea puterii în stat”, a spus Ștefan Gligor.

De asemenea, activistul precizează că miza de bază a PDM va fi componenta uninominală.

„Componenta uninominala a sistemului mixt în baza căreia vor fi aleși 51 de deputați din circumscripții electorale reprezintă miza de baza a Partidului Democrat. Circumscripțiile au fost croite de o comisie angajată de PD și subordonată PD cu ajutorul unui sondaj socio-politic din primăvara anului 2017 făcut pe un eșantion de peste 12300 de persoane, care a ajutat PD sa modeleze viitoarele circumscripții în interesul său. Sondajul a permis identificarea/racolarea persoanelor cu rating real în rândul populației și identificarea hotarelor viitoarelor circumscripții. Din câte cunoaștem PD a reușit să subordoneze în mod sistemic absoluta majoritatea a primăriilor din Moldova și, luând în considerație resursele enorme de care dispune, este gata să simuleze cu brio acest exercițiu deloc electoral. Nu trebuie să uităm că în circumscripții vom avea un singur tur și nu vom avea un minim de participare la vot pentru validarea scrutinului. Sunt sigur că PD va avea mai mulți candidați în fiecare circumscripție, inclusiv deghizați ca independenți, care vor avea menirea să disperseze voturile cetățenilor. Astfel, putem repeta scenariul din Ungaria unde majoritatea deputaților din cele 106 circumscripții au ajuns parlamentari cu circa 20% din voturile exprimate de cetățeni. Cu alte cuvinte, s-ar putea întâmpla să vom avea deputați aleși în Parlament cu circa 6-7 mii de voturi și asta va fi cel mai nereprezentativ Parlament din istoria țării noastre, iar exercițiul electoral în sine va fi unul manipulatoriu și simulat”,a mai spus Ștefan Gligor.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților