[ X ]
Start concursului pentru finanțările de proiecte în cadrul activităților de reintegrare a țării
3 Ianuarie

Biroul politici de reintegrare a dat startul concursului pentru finanțările de proiecte în cadrul activităților de reintegrare a țării.

În Legea bugetului de stat pentru anul 2023 au fost prevăzute alocații bugetare pentru activitățile de reintegrare a țării în sumă de 15 mln. de lei

Corespunzător, în vederea identificării beneficiarilor și distribuirii alocațiilor menționate supra, conform cerințelor Hotărârii de Guvern nr. 131 din 21.02.2014, pentru perioada 03 ianuarie – 24 februarie 2022, se anunță desfășurarea concursului de colectare a propunerilor de proiecte ce urmează a fi evaluate, selectate și aprobate pentru finanțare prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023.

Vor fi considerate eligibile pentru finanțare proiectele ce urmează a fi implementate localitățile din perimetrul Zonei de Securitate și care vor contribui la realizarea dezideratului de reintegrare a țării, soluționarea problemelor strategice și cu impact comunitar/regional major, precum și proiectele ce vor îmbunătăți serviciile publice esențiale.

În lumina priorităților guvernamentale curente vor fi examinate în mod prioritar activitățile și inițiativele ce se vor focusa pe următoarele domenii specifice: promovarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, sprijinirea activității instituțiilor amplasate în Zona de Securitate, modernizarea infrastructurii feriboturilor, eficientizarea serviciilor publice, ocrotirea sănătății, dezvoltarea patrimoniului cultural/ arhitectural/ artistic, educație și sport, consolidarea sectorului energetic, alte acțiuni în măsură să contribuie la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării.

Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.131 din 21.02.2014 pentru participarea la concursul de proiecte, autoritatea publică inițiatoare trebuie să completeze un formular de aplicare, să anexeze la acesta setul documentar relevant (pct.7 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.131/2014) și să depună dosarul în original la Cancelaria de Stat pentru a fi verificată corespunderea acestuia criteriilor de eligibilitate stabilite, cu ulterioara evaluare a proiectului de către Comisia de selectare aprobată prin Dispoziția Guvernului.

Lista propunerilor de proiecte acceptate de către Comisie, precum și repartizarea după destinatari a alocațiilor respective se va aproba prin hotărâre de Guvern, după completarea procedurilor stipulate în Hotărârea Guvernului nr.131/2014.

24 februarie 2023 este data-limită de prezentare a propunerilor de proiecte, inclusiv la adresa reintegrare@gov.md.

Reamintim că Programul activităților de reintegrare a țării a fost lansat în anul 2011, iar până în prezent au fost aprobate spre finanțare 524 de proiecte, în valoare de peste 160 milioane de lei.

Inapoi la arhiva noutaților