[ X ]
Start admitere pentru Academia Forţelor Aeriene din SUA
10 Octombrie

Cetăţenii Republicii Moldova sunt invitaţi să participe la concursul de admitere la Academia Militară a Forţelor Aeriene din SUA pentru anul 2020. Dosarele pot fi depuse în Direcţia personal şi mobilizare (DPM) a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale până la data de 25 octombrie 2019, transmite CURENTUL.

Potrivit locotenent-colonelului Roman Golan din cadrul DPM, la concursul de admitere pot participa bărbaţi şi femei cu vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani (neîmpliniţi la data de 1 iulie 2020), absolvenţi şi absolvente de liceu, colegiu sau universitate.

Sursa citată a adăugat că o condiţie obligatorie o constituie cunoaşterea limbii engleze, candidaţii urmând să susţină Testul ALCPT/TOEFL şi Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT).

Totodată, candidaţii vor susţine probe la pregătirea fizică. Testarea, care va fi efectuată de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău, va cuprinde aruncarea mingii de baschet, tracţiuni la bara fixă, alergarea tip suveică, ridicarea trunchiului, flotări, alergarea 1 milă (1,60 km).

Durata studiilor la Academia Forţelor Aeriene a SUA este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sunt acoperite integral de Guvernul american.

Informaţii suplimentare cu privire la admiterea în Academia Forţelor Aeriene pot fi obţinute la numărul de telefon +373-0-22-252211 (persoană de contact – Roman Golan) sau prin email: j1@army.md, cursuri@army.md

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților