[ X ]
Starea drumurilor la moment. INP: „Se circulă fără dificultăți”
22 Februarie

Conform datelor angajaților Inspectoratului Național de Patrulare care activează în mod sporit pe traseele naționale, la această oră în raioanele din zona Centru din țară se înregistrează precipitații sub forma de ploaie și lapoviță, dar se circula fără dificultăți. În zona Nord, precipitații sub formă de lapoviță, drumurile sunt accesibile, transportul circulă în regim normal, iar la Sud plouă și pe alocuri persistă ceață, transmite CURENTUL.

La moment pe întreg teritoriul țării sunt implicați 524 inspectori de patrulare și 168 echipaje mobile la fluidizarea traficului și securitatea circulației rutiere, totodată, însoțesc autospecialele care împrăştie material antiderapant solid pe trasee.

Menționăm că, Serviciului Hidrometeorologic de Stat a emis vreme instabilă, fapt ce poate duce la o circulație mai dificilă, din motiv că carosabilul poate fi acoperit cu gheață, polei sau chiar zăpadă.

Astfel, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor să adapteze viteza și să păstreze o distanţă faţă de ceilalţi participanți la trafic, pentru a evita deraparea sau patinarea, care pot favoriza producerea accidentelor rutiere. Totodată, reduceți din timp viteza, cu frâna de motor la efectuarea virajelor. Nu bruscați comenzile autovehiculelor și a frânei pe carosabilul acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei. Semnalizați din timp orice manevra pe care intenționați să o efectuați și nu vă angajați în depășiri care pot pune în pericol siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic. De asemenea, nu staționați și parcați automobilele pe marginea drumurilor, pentru a permite autospecialelor la dezepezirea și prelucrarea carosabilului.

Pietonii sunt rugați să traverseze strada doar la trecerile de pietoni după o asigurare temeinică.

Cristina Parfeni

52724383_1945431222250974_1814382966822928384_n inp inp1 inp2 inp3

Inapoi la arhiva noutaților