Deputatul PAS, Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, a expediat o adresare Uniunii Avocaților și a propus o soluție de compromis, transmite CURENTUL.
Olesea Stamate menționează că se va modifica alin (2) art. 52, astfel încât acordul Uniunii să fie necesar în toate cazurile, cu excepția infracțiunilor de la art. 324-326 ( corupere pasivă, activă și trafic de influență), și cele flagrante.
„Lansarea unui dialog între Parlament, Ministerul Justiției și Uniunea Avocaților pentru identificare soluțiilor optime privind instituirea unor garanții suplimentare. Aici mă refer la protejarea secretului profesional în timpul perchezițiilor în mod special, dar ar putea fi și alte aspecte, care ținând cont de experiența altor țări, dar și de specificul Republicii Moldova ar putea fi integrate în legislația națională.
Urmare a deciziei Consiliului Uniunii Avocaților de ieri, înțeleg că soluția propusă nu a fost acceptată, și este regretabil. Au fost propuse garanții similare cu cele ale judecătorilor și cele ce urmează a fi instituite pentru deputați, odată cu modificarea Constituției”, spune Olesea Stamate.
Deputatul spune că greva este alimentată de alte interese.
„Apreciez activismul Consiliului Uniunii Avocaților, și de fapt opțiunea de a-și manifesta poziția prin protest/grevă este de apreciat. Este un semn al democrației, nu?
Așa am eu un sentiment că dacă ar fi întrebată, majoritatea avocaților ar fi de acord ca excepția pe infracțiunile de corupție și flagrante, și cu completarea ulterioară a legii cu garanții în privința perchezițiilor sunt suficiente. Iar ”greva” este alimentată de alte interese, sau de alți ”factori de interese”.
Pe final, înțelegerea mea era că adoptarea legii avocaturii în lectură finală era o urgență pentru Uniunea Avocaților, deoarece prin proiectul de lege se reinstituie examenul de accedere în funcția de avocat pentru foști procurori și/sau judecători (și respectiv dacă nu se adoptă acum, vor intra persoane corupte în sistem, deoarece la moment nu este examen pentru ei). Din abordarea pe care o ia Consiliul Uniunii, mă întreb dacă mai este…..”, spune Stamate.
Precizăm că, începând cu ziua de astăzi, avocații au intrat în grevă generală, după ce două zile au fost în grevă japoneză. Ei își exprimă dezacordul cu inițiativa guvernării de a modifica Legea cu privire la avocatură, astfel încât apărătorii să poate fi percheziționați, reținuți, arestați, fără acordul prealabil al Uniunii Avocaților.
Cristina Parfeni