În premieră, stagiile pentru tineri în instituțiile statului vor fi plătite. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de către deputata PAS Ana Calinici.
Astfel, tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani inclusiv, selectați prin concurs, vor putea face stagii plătite în instituții precum Președinția Republicii Moldova, Parlamentul, Cancelaria de Stat, ministerele și autoritățile subordonate acestora.
Ana Calinici: „Tocmai pentru că ne dorim stagii de calitate și motivante pentru tineri, venim cu acest proiect de lege care schimbă imaginea stagiilor cu care ne-am obișnuit. În premieră pentru Republica Moldova, stagiile vor fi plătite din bugetul de stat. Bursa pe care am agreat-o împreună cu Guvernul este de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și se va acorda proporțional numărului de ore efectiv desfășurate”.
Un aspect important este faptul că tinerii vor avea posibilitatea de a fi angajați la finalul stagiului, fără concurs și fără perioadă de probă, dar cu anumite condiții, cum ar fi, deținerea studiilor superioare, finalizarea unui program complet de stagiu de 720 de ore, evaluarea cu „foarte bine” a activității acestuia.