Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au efectuat 8 percheziții în cadrul unei cauze penale inițiată la 17.11.2021, purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, sustragerea lor săvârșită de două sau mai multe persoane, transmite CURENTUL.
Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în privința unui grup de funcționari publici cu statut special din cadrul Inspectoratului de poliție Florești, care folosindu-se de situația de serviciu, ilegal au însușit 4 arme de foc, care anterior au fost deținute legal de un bărbat (decedat în anul curent), locuitor al raionului Florești.
Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile și automobilele a 4 angajați ai IP Florești al IGP al MAI printre care unul cu funcție de conducere și 1 ex-angajat al poliției, la fel, care a deținut funcția de șef al Inspectoratului de Poliție.
Ca urmare a efectuării perchezițiilor, au fost depistate și ridicate 8 arme de foc, muniții – 595 cartușe, 3 permise de port armă, toate păstrate ilegal.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cristina Parfeni