[ X ]
Specialiștii recomandă să limiteze cantitatea de dulciuri oferite copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă
17 Decembrie

Specialiștii în sănătatea publică recomandă părinților, responsabililor din educație și celor care organizează evenimente publice cu distribuirea de cadouri cu dulciuri să limiteze cantitatea de dulciuri cu zahăr oferită copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Recomandarea vine în contextul atestării unui consum de zahăr în exces în rândurile moldovenilor, transmite CURENTUL.

Tradițional, de sărbătorile de iarnă, copiilor li se oferă în dar cadouri cu dulciuri. Această obișnuință poate duce la formarea dependenței de zahăr a copiilor, și în consecință – la apariția problemelor de sănătate. Conform studiului de consum al zahărului elaborat de Organizația pentru cooperarea și dezvoltarea economică (OECD) și a datelor Ucrainei extrapolate pentru Republica Moldova, un moldovean, adult sau copil, consumă de 5 ori mai mult zahăr decât are nevoie organismul său, adică 125 grame pe zi sau 45,7 kg pe an.

Cantitatea inofensivă pentru sănătate de consum a zahărului, recomandată atât adulților, cât și copiilor de către Organizația Mondială a Sănătății este de maximum 25 grame sau cinci lingurițe pe zi.

În același timp, majoritatea zahărului din alimentația copiilor este furnizată de dulciuri, inclusiv dejunurile rapide, băuturile carbogazoase și sucurile. Consumul zilnic al acestor produse de către copii determină foamea, hiperactivitatea, apoi epuizarea rapidă, oboseala, apariția cariilor, dependența de zahăr și acumularea kilogramelor în plus.

„Obișnuința învățată a copilului de a consuma dulciuri de sărbători și în calitate de remunerare sau motivare de a îndeplini unele sarcini contribuie la apariția și dezvoltarea bolilor netransmisibile, precum obezitatea, bolile inimii și diabetul zaharat de tip 2, boli specifice pentru adulți”, explică Daniela Demișcan, șefa Direcției de Politici în Sănătate Publică, Ministerul Sănătății Republicii Moldova.

„Datele naționale arată că cel puțin fiecare al doilea adult și fiecare al treilea copil suferă de surplus de kilograme.

Consumul zilnic și în exces de zahăr este un pericol de sănătate publică cu impact negativ asupra generației viitoare.”, subliniază Ion Șalaru, directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Iată care sunt recomandările specialiștilor în sănătatea publică, în ajunul sărbătorilor de iarnă, pentru a reduce consumul în exces de zahăr și a evita crearea dependenței de zahăr la copii:

Evitați să dați cadouri cu dulciuri copiilor până la 2 ani sau în primele luni după împlinirea celor 2 ani. Aceștia au un risc sporit să dezvolte dependența de zahăr și de apariție a bolilor, dacă se întâlnesc timpuriu cu produsele ce conțin zahăr;

Dacă ați decis să cumpărați cadouri cu dulciuri, despachetați-le și înlocuiți jumătate din ciocolatele, napolitanele sau biscuiții prezenți cu fructele proaspete. Mandarinele, portocalele, bananele sau ananasul pot deveni un „cadou sănătos de la Moșul”;

Nu încurajați acumularea dulciurilor în casă. Rugați-i pe cei apropiați să vină cu fructe proaspete, deserturi artizanale pe bază de nuci și fructe uscate sau cu un joc de dezvoltare pentru copil;

Petreceți mai mult timp alături de copii, nu le remunerați liniștea, succesele sau laudele cu dulciuri. Sărbătorile sunt despre căldura sufletească și socializare. Oferiți-le atenție și dragoste.

Gătiți împreună un desert de casă, cu jumătate din porția de zahăr din rețetă și serviți-l în dimineața de după Revelion. Nu încurajați consumul de prăjituri din comerț cu un exces de zahăr în compoziție.

Evitați băuturile dulci și carbogazoase pe masa de sărbătoare. Chiar și compoturile de casă ori sucurile pot avea exces de zahăr în compoziție. Înlocuiți-le cu apa plată, ceaiul sau compotul fără zahăr preparat în ajun.

Inapoi la arhiva noutaților