Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi afirmă că, pe 27 aprilie se împlinesc trei decenii de la adoptarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova – simbolul major al suveranităţii şi independenţei țării noastre, informează CURENTUL.
„În această zi, Drapelul național este arborat în mod solemn și omagiat în toată țara. Nu este o simplă ceremonie, ci dovadă a respectului nostru pentru Drapel și, totodată, pentru istoria, cultura și tradițiile noastre, factorul principal de menținere a păcii și înțelegerii interetnice. Drapelul Republicii Moldova este arborat și peste hotarele țării – la ambasade, la cetățenii simpli din diasporă și ori de câte ori compatrioții noștri ating rezultate remarcabile în domeniile culturii, educației, sportului. Doresc tuturor ca sentimentul de mândrie pe care îl trăim în asemenea clipe să fie purtat în inimă mereu și pretutindeni, la fel ca și dragostea față de Patrie. Trăiască Drapelul de Stat al Republicii Moldova! Trăiască Republica Moldova!”, a scris Greceanîi, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine