[ X ]
Speacherul  Igor Grosu a discutat cu membrii Grupului de prietenie cu Moldova din cadrul Parlamentului Italiei
6 Mai

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu membrii delegației Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului Republicii Italiene, aflată în vizită la Chișinău, transmite CURENTUL.

La întrevedere a participat deputata Galina Sajin, președintele Grupului de prietenie cu Republica Italiană, membrul Comisiei politică externă și integrare europeană.

Discuțiile s-au axat pe subiecte de actualitate, precum situația de securitatea din regiune, gestionarea crizei umanitare și necesitățile diasporei moldovenești în Italia.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre invazia Federației Ruse în Ucraina și eforturile autorităților de a ajuta refugiații.

„Ponderea refugiaților ucraineni, care au venit în țara noastră, constituie în jur de trei procente din populația Republicii Moldova. Este prima experiență a țării noastre de a oferi asistență refugiaților. Facem tot posibilul pentru a le oferi asistență medicală și juridică, iar unii copii deja au fost integrați în sistemul educațional”, a declarat Președintele Parlamentului.

Igor Grosu a mai declarat că angajamentele asumate în fața cetățenilor rămân în vigoare, indiferent de provocări sau de crize.

„Suntem deciși în realizarea reformei interne în țară și avansarea pe agenda europeană. Sarcina noastră în acest mandat este să facem astfel încât acest parcurs să devină ireversibil”. În acest context, președintele Parlamentului a menționat că Moldova mizează pe susținere Republicii Italiene pentru acceptarea cererii de aderare.

Oficialii au mai discutat despre posibilitatea de a intensifica relațiile moldo-italiene pe mai multe dimensiuni, printre care domeniul social și securitatea energetică.

La final, Igor Grosu a mulțumit din numele poporului moldav pentru susținerea constantă oferită de autoritățile italiene comunității de moldoveni aflați în Italia.

Inapoi la arhiva noutaților