Partidul „Șor” propune ca statul să compenseze integral diferența de tarif, indiferent de prețul care va fi stabilit în noul contract cu „Gazprom”, pentru ca moldovenii să nu plătească niciun leu în plus pentru consumul de gaze naturale. Despre aceasta a comunicat deputatul Marina Tauber în cadrul unui briefing de presă, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, autoritățile trebuie să facă tot posibilul încât cetățenii să nu resimtă această criză, să-și poată achita facturile la căldură și să nu sufere de foame și frig.
„Indiferent care vor fi condițiile noului contract, consumatorul final nu trebuie să plătească niciun leu în plus. Adică statul trebuie să compenseze integral diferența de tarif, astfel încât gazul pentru cetățeni să rămână la același preț. Aceasta trebuie să fie acum prioritatea numărul unu, pentru că, în caz contrar, este amenințată securitatea națională a țării noastre. Iar dacă Guvernul n-are bani, să pună mintea în mișcare și să-i găsească”, a declarat Tauber.
Deputatul a mai spus că, creșterea substanțială a prețului gazelor pe piața internațională obligau autoritățile noastre să înceapă imediat discuțiile cu autoritățile din Rusia și să negocieze pentru noi un preț preferențial.
„Așa cum a făcut Ungaria, de exemplu. Evident că, în acest caz, există condiționalități, dar înainte de a spune că nu acceptăm niciun fel de condiții, trebuia să vedem care sunt acestea. Dar noi nici măcar nu am încercat să discutăm. Există un principiu, vechi și fundamental, care ține de politica externă: țările mari fac politică mare, țările mici fac politică înțeleaptă. Din păcate însă am observat o atitudine total iresponsabilă din partea Guvernului, iar din această cauză, astăzi este complicat să îndrepți lucrurile. Ar fi fost normal ca negocierile și discuțiile pe acest subiect să se ducă la cel mai înalt nivel, adică să fie purtate direct de către președinte și prim-ministru. Faptul că președintele s-a delimitat de acest subiect și a spus că această prerogativă îi revine „MoldovaGaz” denotă o lipsă totală de viziune și de înțelegere a realităților”, a mai menționat Tauber.
Totodată, ea a spus că a văzut cum unii politicieni din tabăra opoziției folosesc criza gazelor în interes politic și încearcă să obțină dividende pe seama erorilor guvernării, de parcă s-ar bucura că există probleme. „Este cinic să folosești durerea oamenilor în interes personal și politic, iată de ce îndemnăm întreaga clasă politică să ofere soluții și să ajute, dacă poate, iar dacă nu, să manifeste decență și să nu recurgă la speculații ieftine”, a conchis parlamentarul.
Cristina Gurez