Cine trebuie să aleagă Președintele Republicii Moldova și dacă trebuie să fie modificată Constituția, sunt unele dintre întrebările oferite în cadrul unui sondaj, realizat de Fondul Opiniei Publice (FOP), la comanda Politics.md, informează CURENTUL.
Potrivit autorilor, cei care au fost chestionați și-au prezentat acordul sau dezacordul cu următoarele afirmații. În același timp, la prezentarea sondajului s-a prezentat doar „acordul” răspunsurilor.
La întrebarea: „Președintele țării trebuie să fie ales prin vot direct, de către toți cetățenii care au drept de vot?”, 95 % au fost de acord.
Ce ține de întrebarea „Președintele Republicii Moldova trebuie să fie ales de către Parlamentul R. Moldova?”, 9% și-au arătat acordul.
Prin urmare, 71% și-au arătat acordul la întrebarea dacă Constituția RM trebuie schimbată.
De menționat că, volumul de eșantion al sondajului este: 1201 persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult. Chestionarele s-au realizat în 78 de localități. Marja de eroare maximală este 2,8%. Perioada de colectare este 23-30 noiembrie 2019.
Mihaela Conovali