[ X ]
Sondaj! Iată ce note au dat cetățenii actualei guvernări!
26 Septembrie

Cetățenii Republicii Moldova au fost provocați de către Compania de cercetare sociologică [imas] să dea note actualei guvernări pentru primele 3 luni de activitate, informează CURENTUL.

În cadrul unui sondaj realizat în perioada 7 – 22 septembrie 2019, pe un eșantion 1500 respondenţi, respondenții au fost întrebați, dacă ar fi să dea o notă, ca la şcoală (de la 1 la 10), ce notă ar acorda actualei guvernări pentru primele 3 luni de activitate, astfel cetățenii au pus: note 9-10 – 8%, note 7-8 – 23%, note 5-6% -26%, note 1-4- 32% și NȘ/NR – 11%.

Totodată, cetățenii au fost puși în situația să spună care cred că este cel mai mare eşec de până acum al Guvernului Maia Sandu. Astfel, primele cinci poziții arată în felul următor: mărirea preţurilor și a tarifelor – 7.6%, a închis școli – 5.3%, nu e omul potrivit pentru a conduce – 4.2%, multe promisiuni – 2.9%, au schimbat conducerea și au permis hoţilor să plece – câte 1.5%.

La întrebarea care cred că este cea mai mare realizare de până acum a Guvernului Maia Sandu, cetățenii au răspuns (primele 5 poziții): a eliberat din funcţie oligarhii – 9.2%, lupta cu corupţia – 2.8%, schimbări mici – 2.6%, reforme noi – 1.4% și dezvoltarea învăţământului – 1.1%.

Fiind întrebați care sunt lucrurile pe care le aşteaptă să le facă guvernarea actuală în perioada imediat următoare, respondenții au spus (primele 10 poziții): mărirea salariilor/pensiilor – 32.6%, locuri de muncă – 20.5%, îmbunătăţirea nivelului de trai – 20.3%, scăderea preţurilor – 9.1%, dezvoltarea economică -8.3%, dezvoltarea reformelor politice – 6.9%, lupta cu corupţia – 6.7%, stabilitate – 4.9%, ajutoare sociale bătrânilor, copiilor – 4.1% și stoparea migraţiei – 4.0%.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților